Locale Altele
Joi, 18 Aprilie 2024
Joi, 18 Apr 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
S-a inaugurat clădirea Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă
Veronica Bretan  - Joi, 13 Septembrie 2018

Fosta Școala Generală nr. 13 a fost reabilitată, iar începând de astăzi în locul școlii funcționează Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă.




Inaugurarea clădirii, dar și deschiderea noului an școlar 2018-2019, a avut loc joi, în fața oficialităților locale și județene, a elevilor, părinților și profesorilor.

Conform directoarei Ramona Costin, de acest centru vor beneficia 294 de tineri cu autism și sindrom Down. „Este singura unitate școlară din județ care asigură servicii de specialitate de tip educational-terapeutic pentru copiii cu abilități diferite: deficiență mentală, deficiențe asociate, autism, sindrom Down”.




Totodată, centrul asigură asistență psihopedagogică adecvată pentru copiii cu cerințe educaționale speciale (CES) integrați în învățământul de masă, consiliere pentru cadrele didactice care au în grupă/clasă copii cu CES, respectiv pentru familiile acestor copii.




Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă are 42 de clase, iar de copii se vor ocupa 91 de cadre didactice. Acestea au misiunea de a asigura serviciile educaționale complexe de intervenție educațional-terapeutică și corectiv-recuperatorie pentru copiii din sistemul special și special integrat, valorizându-i pe toți într-un mediu prietenos și stimulativ.




Oferta educațională a școlii acoperă o paletă largă: - activități intructiv-educative pe baza unui curriculum adecvat tipului și gradului de deficiență

-  activități educaționale complexe și integrate structurate pe stimularea cognitivă, formarea autonomiei personale, terapie ocupațională și de expresie, ludoterapie/terapie psihomotrică și abilitare manuală.

- Terapii specifice și de compensare

- Evaluarea psihopedagogică

- Terapia tulburărilor de limbaj

- Activități de stimulare și de compensare a limbajului, activități de corectare a deficiențelor fizicice și neuromotrii

- Activități preprofesionalizare

Tags: inaugurare  centru scolar  educatie incluziva  
1552 vizite
Distribuie pe