Se pare că exemplul consilierului județean Adrian Cozma este inspirațional! Tânărul avocat a anunțat recent că va porni călare spre Alba Iulia, la fel cum au făcut strămoșii sătmărenilor, pentru a sărbători acolo Centenarul Marii Uniri împreună cu toți ceilalți români care vor participa la manifestările festive.
Ideea sa i-a inspirat și pe alții, astfel că s-a format deja un grup de zece sătmăreni care vor parcurge călare distanța de aproape 300 de kilometri până la Cetatea Unirii.
Ei sunt de vârste și profesii diferite (ingineri, artiști, medici, IT-iști), dar cu toții împărtășesc pasiunea comună a călăritului, astfel că i s-au alăturat lui Adrian Cozma în aventura ce reface drumul parcurs de strămoșii lor în urmă cu un secol.
Potrivit calculelor lor, vor parcurge zilnic câte 50 de kilometri, iar gazdele la care vor poposi peste noapte îi vor aștepta și cu nutreț pentru cai, astfel că, dacă totul va decurge conform planului, vor ajunge cam într-o săptămâna la Alba Iulia, iar în 1 Decembrie, îmbrăcați cu toții în costumele populare specifice regiunilor istorice ale Sătmarului, vor participa la sărbătoarea Centenarului.
Liderul grupului, Adrian Cozma, este cunoscut pentru pasiunea sa pentru creșterea cailor, el organizând în această vară și prima ediție a Zilei Calului la Ardud, ce s-a bucurat de foarte mare succes la public.
Și-a cumpărat primul cal, fără știrea părinților, la vârsta de doar opt ani, din banii adunați din colindat și l-a ținut timp de câteva luni în grajdul unui vecin. După ce au aflat părinții săi despre acest ”aranjament”, a fost nevoit să renunțe la acel cal, dar acum are o întreagă herghelie la Viile Ardudului și, în calitate de fondator al Asociației Ecvestre ”Perla Neagră”, organizează numeroase activități legate de hipism, inclusiv terapie pentru copiii cu dizabilități.