Locale Altele
Marti, 28 Septembrie 2021
Marti, 28 Sept 2021
În frunte cu Adrian Cozma, un grup de sătmăreni au pornit călare spre Alba Iulia, la fel ca strămoșii lor în urmă cu 100 de ani - VIDEO
Florin Răchitan  - Duminica, 25 Noiembrie 2018

Conduși de consilierul județean Adrian Cozma, membrii Asociației Ecvestre ”Perla Neagră” au pornit duminică dimineața, călare, spre Alba Iulia pentru a participa la manifestările dedicate Centenarului Marii Uniri.

Ei refac, astfel, traseul pe care strămoșii lor au străbătut toată Transilvania în urmă cu 100 de ani, alăturându-se zecilor de mii de ardeleni care au participat la evenimentul de atunci.

Grupul a pornit acum din fața Primăriei Ardud, unde, în ciuda orei matinale, un număr mare de localnici, în frunte cu primarul Ovidiu Duma, au fost prezenți să-i salute și să transmită prin ei mesajul de Unire la Alba Iulia.

 „Este o echipă de patrioţi, o echipă de români adevăraţi, care a înţeles importanţa acestui eveniment, importanţa pe care trebuie să o acordăm Marii Uniri şi făuririi statului român. Ne bucurăm că ne-aţi fost alături, că ne-aţi sprijiniit, întreaga comunitate din Ardud şi din Satu Mare, de aceea vă mulţumim. Vă vom reprezenta cu cinste şi onoare, vom duce drapelul oraşului Ardud în cetatea din Alba Iulia, în Piaţa Unirii, acolo unde toţi vom striga în numele celor din Ardud şi din Satu Mare: Vrem să ne unim cu ţara! Exact ca în urmă cu 100 de ani. Refacem drumul Unirii exact ca atunci, când strămoşii noştri au mers la fel ca noi, călare sau cu căruţele. Probabil era mai uşor să mergem cu maşinile, dar cred că este o mică jertfă, un simbol pe care noi trebuie să îl facem acum, la acest moment important pentru naţiunea română” - a declarat Adrian Cozma.

La rândul lui, primarul Ovidiu Duma a declarat că sătmărenii se simt mândri de faptul că judeţul va fi reprezentat la Alba Iulia.

„Luând în considerare că acum 100 de ani alţii ca şi voi au făcut sacrificii şi mai mari decât acesta, ne bucurăm că din Ardud pleacă o echipă care să ne reprezinte şi pe noi cei care rămânem aici, la casele noastre. Vom participa şi noi la evenimentele pe care le vom organiza în localităţile noastre. Ne simţim mândri pentru voi, pentru ceea ce faceţi, pentru această iniţiativă şi prin voi vom fi şi noi prezeni la Alba Iulia, unde se vor aduna românii din toate colţurile ţării” - a spus Ovidiu Duma.

Traseul acestei interesante și emoționante călătorii va trece prin Cehu Silvaniei, Hida, Gilău, Râmeți, iar în ziua de 1 Decembrie delegația sătmăreană va ajunge la Alba Iulia spre a aduce un pios omagiu luptei și jertfei eroilor neamului românesc, pentru împlinirea visului tuturor românilor din cele patru zări.




3618 vizite
Distribuie pe