Locale Altele
Duminica, 24 Octombrie 2021
Dum, 24 Oct 2021
Jandarmii sătmăreni, prezenţi la datorie cu ocazia Zilei Naţionale a României
Jandarmeria Satu Mare  - Joi, 29 Noiembrie 2018

În perioada de 30.11-03.12 a.c., peste 150 de jandarmi vor executa misiuni de asigurare şi  menţinere a unui climat de ordine şi siguranţă publică la nivelul judeţului Satu Mare, atât independent, cât şi în colaborare cu alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.

Principala misiune, va consta în asigurarea măsurilor specifice la manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Naţionale a României în municipiul Satu Mare, dar  şi în oraşele Carei, Tăşnad şi Negreşti Oaş.

De asemenea, efectivele unităţii vor fi prezente la manifestările aniversare organizate în municipiul Satu Mare, respectiv ceremonialul militar prilejuit de aniversarea Zilei Naţionale, dar şi la meciul de fotbal dintre  AFC Unirea Tăşnad şi ACS Olimpic Cetate Braşov.

Având în vedere multitudinea de evenimente organizate la nivelul municipiului Satu Mare, pentru preîntâmpinarea unor situaţii nedorite, vor fi închise accesului auto următoarele străzi:

 Între orele 09.00-24.00:  Piaţa Libertăţii; Str. Ştefan cel Mare; Str. Păstrăvului;  Str. Decebal; Str. 1 Decembrie; Str. Cuza Vodă până la intersecţia cu str. Gheorghe Lazăr
Între orele 13.30-15.00: Str. Vasile Lucaciu; Str. Corvinilor;  Str. Avram Iancu; Str. Ialomiţei.      Între orele 09.00- 15.00: Calea Traian; Bulevardul I.C. Brătianu; Str. Gheorghe Lazăr.

Echipajele de jandarmi vor acţiona cu preponderenţă pentru prevenirea apariţiei unor incidente sau stări tensionate, dar şi pentru depistarea persoanelor care săvârşesc fapte contravenţionale sau penale.

Având în vedere faptul că unele dintre manifestări se desfăşoară pe domeniul public şi în spaţiile destinate circulaţiei publice, Jandarmeria Satu Mare, recomandă participanţilor la manifestări, dar şi participanţilor la trafic să respecte regulile şi restricţiile stabilite de organizatori.

Pentru păstrarea unui climat de siguranţă, patrulele Jandarmeriei vor fi prezente în mijlocul cetăţenilor 24 de ore din 24, prin misiunile executate urmărindu-se soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite de la aceştia.

 În prag de sărbătoare a Centenarului României, comanda Jandarmeriei Sătmărene, transmite tuturor sătmărenilor un sincer La Mulţi Ani!

 

Tags: jandarmi  datorie  ziua nationala  
625 vizite
Distribuie pe