Locale Altele
Luni, 2 August 2021
Luni, 2 Aug 2021
Pădurea din Foieni a fost îmbogățită cu 1.400 de puieți de stejar
Cutezătorii Munților  - Luni, 1 Aprilie 2019

Sâmbătă, 30 martie 2019, peste 130 de persoane, în majoritate copii și tineri, au participat la o acțiune de plantare  în pădurea din Foieni, la inițiativa Centrului Local Satu Mare al Organizației Cercetașii României și a Asociației de Tineret, Turism și Ecologie Cutezătorii Munților.


Peste 30 de Cercetași și Cutezători, copii și adulți, au participat la această acțiune, cei mari având misiunea de a a-i învăța pe toți copiii și adulții aflați la prima experiență de acest gen regulile de plantare a copacilor.

Evenimentul, anunțat online pe pagina de Facebook a organizatorilor, a atras atenția unui număr mare de persoane, familii, tineri, dar și cadre didactice. Astfel, au răspuns prezent 25 de elevi ai Liceului Teoretic din Carei sub coordonarea prof. Carmen Dindelegan, elevii fiind membri ai echipelor Invictus, respectiv Ecoprovocarea. Nici elevii de la Școala Gimnazială Doba nu au stat pe gânduri când au auzit de această oportunitate și au venit într-o formula de 21 de tineri harnici și pricepuți, cu mult entuziasm, împreună cu profesorul de biologie, domnul Turturean Florin.


Centrul pentru tineri Fara Foyer din Satu Mare a fost reprezentat de un grup de tineri însoțiți de coordonatoarea  acestuia, doamna Carmen Pop.  Clubul Lions din Satu Mare a fost prezent cu un grup de membri, ajutând la bunul mers al zilei.


Acțiunea a demarat cu o scurtă prezentare realizată de echipa Ocolului Silvic din Foieni, specialiștii aducând în prim plan rolul pădurii în viața fiecăruia dintre noi și cât de important este să plantăm copaci, aceștia generând oxigen și curățând totodată atmosfera de dioxidul de carbon.


Datorită numărului mare de participanți și muncii în echipe s-a reușit plantarea a peste 1.400 de puieți de stejar, puși la dispoziție de Ocolul Silvic. Zona impădurită cu această ocazie aparținând de comuna Foieni face parte dintr-o rezervație naturală de importanță națională, inclusă în situl Natura 2000 datorită  dunelor de nisip și speciilor rare de vegetație.

Munca copiilor și tinerilor a fost răsplătită cu distracție, joacă în natură, ștafete organizate de echipa Invictus, dar și de o scurtă drumeție pentru a cunoaște mai bine această zonă deosebită a județului nostru.


Deviza evenimentului ,,Pui de om și pui de pom” sub care s-a desfășurat acțiunea a marcat cu siguranță elanul participanților, convinși fiind cu toții că ceea ce au realizat reprezintă o investiție într-un viitor mai verde și mai curat.

 

Tags: plantare  puieti  foieni  cutezatorii muntilor  
564 vizite
Distribuie pe