Locale Altele
Sambata, 8 Mai 2021
Sam, 8 Mai 2021
Mobilizare în forță pentru căutarea bătrânului din Tarna Mare dispărut de acasă
Prefectura Satu Mare  - Vineri, 12 Iunie 2020

Prefectul Radu Bud a convocat în ședință operativă șefii structurilor M.A.I. pentru o mobilizare suplimentară a forțelor implicate în căutarea bărbatului în vârstă de 84 de ani din localitatea Tarna Mare care a dispărut de la domiciliu în urmă cu o săptămână.

Astfel, prefectul a dispus preluarea conducerii acțiunii de căutare de către conducerea Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Someș” Satu Mare care va coordona echipajele mixte formate din polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, salvamontiști și personal din cadrul Asociațiilor de vânătoare.

De asemenea, această acțiune va fi sprijinită de un echipaj al Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș dotat cu o dronă de căutare  prevăzută cu cameră video și un câine antrenat special pentru asemenea situații adus din Cluj Napoca.

Bărbatul dispărut de la domiciliu se numește SZEMER ȘTEFAN, are 84 de ani, este domiciliat în localitatea Tarna Mare, a plecat voluntar de la domiciliu la data de 4 iunie a.c. și nu a mai revenit până în prezent.

Semnalmente: înălţime de aproximativ 165 cm, greutate aproximativă de 65 de kg, ochi albaștri, păr alb, calviție frontală.

La data dispariției era îmbrăcat cu pantaloni de culoare neagră, tricou mânecă lungă de culoare neagră, căciulă bumbac de culoare neagră, cizme verzi de cauciuc.

Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la găsirea acestuia sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă – 112.

În a doua parte a ședinței s-a analizat, pe baza calendarului de organizare și desfășurare a examenelor naționale (Evaluare Națională și Bacalaureat 2020), stadiul pregătirilor structurilor M.A.I. pentru asigurarea ordinii publice în zona instituțiilor de învățământ.

 

Tags: mobilizare  cautare  batran  tarna mare  
1268 vizite
Distribuie pe