Locale Altele
Marti, 11 Mai 2021
Marti, 11 Mai 2021
Negreștenii au plantat o pădure întreagă la Luna Șes
Primăria Negrești-Oaș  - Duminica, 25 Aprilie 2021

Împreună cu voluntarii de toate vârstele, primarul Aurelia Fedorca și viceprimarul Constantin Fanea au participat sâmbătă la o acțiune de împădurire în zona Trestii de la Luna Șes, conștienți fiind că trebuie să ne concentrăm atenția și pe protejarea naturii și pe dezvoltarea zonelor împădurite.

Participanții au profitat de vremea bună și de aerul curat și au reușit să planteze toți cei circa 1.500 de puieți de arbori din speciile larice, molid și paltin, în cadrul unei acțiuni pe care Primăria Negrești-Oaș a organizat-o împreună cu Ocolul Silvic Negrești-Oaș.













Prin acțiunea de azi, organizată în cadrul Lunii Pădurii și dedicată Zilei Pământului, Primăria Negrești-Oaș continuă programul de împădurire care are drept scop creșterea suprafețelor împădurite din arealul orașului Negrești-Oaș. Plantarea unui copac poate părea un pas mic, însă, la fel ca viața unui arbore, efectele se resimt și vor fi pozitive de-a lungul a sute de ani.




Tags: plantare  copaci  luna ses  
1344 vizite
Distribuie pe