Locale Altele
Vineri, 25 Iunie 2021
Vin, 25 Iun 2021
Prima zi fără nici un nou caz Covid raportat în județul Satu Mare!
Prefectura Satu Mare  - Luni, 24 Mai 2021

Pentru prima oară de la începutul pandemiei Covid, în județul Satu Mare nu a fost raportat nici o nouă infectare cu coronavirus!

Datele statistice trebuie privite cu rezervele de rigoare, în condițiile în care se știe că în week-end se fac mai puține teste ca de obicei, iar raportările ajung cu întârziere la autoritățile județene, dar tendința infectărilor în ultimele săptămâni a fost descrescătoare, ceea ce înseamnă că virusul e în retragere.

De asemenea, este pentru prima oară în anul de pandemie când nu s-a mai înregistrat niciun deces legat de Covid timp de trei zile consecutive!

Până astăzi, în județul Satu Mare s-au înregistrat 12.947 îmbolnăviri, 12.522  vindecări și 361 decese cauzate de coronavirus.

Până în prezent au fost efectuate 98.756 teste, din care 151 în cursul zilei precedente.  La nivelul județului Satu Mare, în data de 24 mai  2021, se află 35 de persoane izolate și 765 persoane în carantină la domiciliu sau la locatia declarată.

Campania de vaccinare împotriva COVID-19 - situația la data de 24 mai  2021:

- numărul total de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore: 728

- număr total centre în care s-a realizat vaccinarea: 11 (Ambulatoriul de specialitate Satu Mare, Școala Avram Iancu Satu Mare, Batalion 52 Geniu CMJ – Satu Mare, Căminul Cultural Supur, Grup Scolar Industrial Iuliu Maniu Carei, Grup Școlar Industrial Tășnad, Ambulatoriu Spital Negresti-Oas, Casa de cultură Medieșu-Aurit, Colegiul Tehnic Traian Vuia Satu Mare, Căminul Cultural Poiana Codrului, Școala Generală Vasile Lucaciu Satu Mare)

- cabinete de medicină de familie care au început vaccinarea: 46

- Vaccinati in cadrul Maratonului Vaccinării : 3.008 

- numărul total de persoane vaccinate: 70.607

- numărul de reacții adverse în ultimele 24 de ore: 0

- număr total de reacții adverse: 14, reacții locale.  

Echipele mobile ale MApN au vaccinat până acum 2.310 persoane, în 17 locații.

În perioada 23.05.2021, ora 07:15 – 24.05.2021, ora 07:15, prin punctele de frontieră pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 2.997  persoane, dintre care 471  persoane au intrat în carantină la domiciliu, iar 2.526 persoane fac excepție de la măsura de carantinare dispusă de DSP.

2075 vizite
Distribuie pe