Locale Altele
Sambata, 20 Aprilie 2024
Sam, 20 Apr 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Peste 500 voluntari au adunat tone de deșeuri în cea mai mare acțiune de ecologizare din Țara Oașului
Primăria Negrești-Oaș  - Duminica, 30 Mai 2021

În organizarea Primăriei Negrești-Oaș, sâmbătă a avut loc cea mai mare acțiune de ecologizare din Țara Oașului din ultimii ani, la care au participat peste 500 voluntari de toate vârstele.  

În câteva ore, ei au reușit să adune tone de deșeuri, începând din cartierele Baltă, Decebal și Salcâmului, pe strada Victoriei până la Certeze, până în Vama și Bixad, , continuând cu cursurile de apă – Tur și Talna, au cuprins toată zona Valea Măriei și au ajuns până sus la baza pârtiei de schi, trecând prin zonele Brada și Trestii de la Luna Șes.

Au găsit fotolii în vârf de munte, cauciucuri care își așteptau stăpânii, extrem de multe PET-uri și deșeuri din construcții pe tot domeniul public. Grupurile de voluntari au acoperit fiecare stradă, cartier, curs de apă, zonă de agrement.

”Le mulțumim partenerilor noștri care s-au implicat trup și suflet în această acțiune: elevii și dascălii de la Grădinițele G.P.P 1 și 7, Școlile Gimnaziale nr. 1 și 3, Liceele Teoretic și Ioniță G. Andron, Asociația pentru Sprijin și Dezvoltare Țara Oașului, Asociația Centrul Creștin Betel, Ocolul Silvic Negrești-Oaș, Serviciul de Salvamont și, nu în ultimul rând, colegilor de la Primărie și de la operatorul de salubrizare Cleanman.

Le mulțumim și negreștenilor care au răspuns pozitiv invitației noastre și și-au făcut curățenie în zona propriei locuințe, dând exemplu că suntem o comunitate unită, care face echipă în orice demers. Doar împreună putem genera schimbarea pe care ne-o dorim în Negrești-Oaș!

Fac apel încă o dată către întreaga comunitate negreșteană astfel încât, printr-un efort comun, să contribuim la un oraş curat, care să ne dea sentimentul apartenenţei şi să ne responsabilizeze. Să facem din orașul nostru acel oraș în care să trăiești, nu doar să locuiești! O inițiativă reușită azi poate să fie un exemplu de inițiativă mâine. Nu uita: Un oraș mai curat începe cu tine!” – a declarat primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca.
































































Tags: curatenie  voluntari  negresti-oas  
2771 vizite
Distribuie pe