Locale Altele
Duminica, 4 Iunie 2023
Dum, 4 Iun 2023
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
La Ardud a fost inaugurat cel mai modern centru de permanență medicală din județul Satu Mare
Florin Răchitan  - Vineri, 29 Octombrie 2021

În cadrul unui proiect transfrontalier în valoare de peste o jumătate de milion de euro, centrul de permanență medicală din Ardud, primul de acest gen înființat în județul Satu Mare, a fost dotat în ultimul an cu echipamente și aparatură medicală de ultimă generație, care permit chiar și intervenții de urgență pentru resuscitare.

Centrul a fost amenajat în vechea clădire a primăriei, iar în  cadrul proiectului bazat pe colaborare internațională au mai fost echipate cu aparatură modernă și două cabinete medicale din comuna parteneră Napkor din Ungaria.

Detaliile proiectului au fost prezentate vineri, în cadrul unei conferințe de presă, de Cristina Bala, reprezentanta Asociației CREST, responsabilă cu implementarea acestuia în județul Satu Mare, respectiv coordonatoarea Centrului de Permanență Medicală din Ardud, Celia Tincău.

În deschiderea conferinței, primarului orașului Ardud, Ovidiu Duma, a subliniat că nici nu se putea găsi o funcționalitate mai bună pentru fostul sediu al primăriei, mai ales în aceste vremuri de criză sanitară, la Centrul de Permanență urmând să se asigure servicii medicale de specialitate atât pentru locuitorii orașului, cât și pentru cei ai satelor aparținătoare, dar și pentru oricine are nevoie de intervenții de urgență, programul centrului fiind non-stop, chiar și în week-end și sărbătorile legale.

Noile echipamente de diagnostic, screening și tratament sunt utile mai ales în prevenirea, identificarea timpurie și tratamentul eficient al bolilor cardiovasculare. Drept urmare, o parte importantă a pacienților care până acum trebuiau redirecționați în altă parte, vor fi tratați în mod eficient la nivel local, facilitând accesul rapid al populației la îngrijiri medicale sigure, oferite conform unor protocoale standardizate și comparabile, în vigoare în zona transfrontalieră, asigurând furnizarea unor servicii de calitate bună pentru toti cetățenii din zona vizată.

Tags: centru  medical  permanenta  ardud  
2716 vizite
Distribuie pe