Locale Altele
Joi, 11 August 2022
Joi, 11 Aug 2022
Numărul infectărilor Covid crește în județul Satu Mare, în ciuda recordului de vaccinări din ultima săptămână
Prefectura Satu Mare  - Luni, 1 Noiembrie 2021

În cadrul ședinței de lucru cu reprezentanții structurilor MAI și ai Direcției de Sănătate Publică, prefectul Altfatter Tamas a solicitat verificări temeinice și susținute în ceea ce privește respectarea prevederilor Hotărârilor de Guvern transpuse în Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în principal privind accesul exclusiv pe baza certificatul digital al UE privind COVID (cod QR) la toate centrele comerciale, dar și purtarea măștii de protecție în toate spațiile, închise sau deschise pe raza județului, având în vedere că incidența îmbolnăvirilor de Covid-19 la nivelul județului Satu Mare este în creștere.

La data de 01.11.2021, în județul Satu Mare incidența este de 3,69 îmbolnăviri la mia de locuitori și în toate orașele (cu excepția Negrești-Oaș și Livada) se înregistrează creșteri ale valorii acestui indicator: Ardud 7,07 ; Satu Mare 5,75; Tășnad 4,98; Carei 4,67. Cea mai mare valoare a incidenței este în comuna Andrid, respectiv 7,55.

Campania de vaccinare continuă susținut, în săptămâna care s-a încheiat s-au vaccinat cu prima doză sau cu vaccinul monodoză Janssen un număr de 8.002 sătmăreni. De la debutul campaniei de vaccinare, prin centrele de vaccinare funcționale în județ s-au vaccinat 112.129 persoane, dintre care deja 104.503 au schema de vaccinare completă.

Vaccinul monodoză de la Johnson&Johnson, care a fost cel mai solicitat în ultima perioadă, este în acest moment disponibil în următoarele centre de vaccinare : centrul Avram Iancu din municipiul Satu Mare, în Carei și la Negrești-Oaș. La centrul de vaccinare din Petea se continuă vaccinarea cu acest tip de vaccin, iar centrul de vaccinare din orașul Tășnad urmează să fie operaționalizat în cel mai scurt timp (cu vaccin Pfizer), urmând ca în funcție de adresabilitate și solicitări să fie alocate și acestui centru fluxuri de vaccin monodoză.

De asemenea, echipele mobile de vaccinare ale DSP acționează în teritoriu pentru a veni în sprijinul cetățenilor care își doresc imunizare. Dacă în cursul saptămânii trecute s-a realizat vaccinarea în cadrul punctelor de vaccinare mobile din Odoreu, Apa, Sanislău și Santău, astăzi echipele s-au aflat în Tarna Mare și Halmeu, iar mâine 02.11.2021 vor fi prezente în Turulung și Porumbești.

1323 vizite
Distribuie pe