Sute de medici au fost prezenţi la deschiderea Zilelor Medicale Sătmărene, manifestare ajunsă la cea de-a VI-a ediţie. Invitaţii speciali din România şi din străinătate susţin pe parcursul a două zile seminarii pe teme medicale, prezentând noutăţile din diferitele ramuri ale medicinii.
În acest an au fost invitate somităţi din lumea medicală, precum prof. univ. dr. Rumelia Koren de la Universitatea de Medicină din Tel Aviv - Israel şi acad. prof. univ. dr. Sipka Sandor de la Universitatea de Medicină din Debrecen - Ungaria.
De asemenea, din Oradea este prezent Florin Maghiar, medic primar cardiolog, şef de lucrări la Facultatea de Medicină din Oradea, dar şi participanţi din judeţul Maramureş
La deschiderea simpozionului au fost prezenţi prefectul judeţului Satu Mare, Radu Giurcă, şi preşedintele Consiliului Judeţean, Csehi Arpad.
Preşedintele Colegiului Medicilor din Satu Mare, Dumitru Fanea, a declarat că anul viitor se intenţionează organizarea unui simpozion regional la care vor fi invitaţi medici din judeţele din Nord-Vestul României, dar şi din judeţele vecine din Ucraina şi Ungaria.