Începând de astăzi, 16 mai 2022, în centrele de vaccinare se poate efectua, la cerere, a patra doză de vaccin Comirnaty produs de Pfizer BioNTech.
Se recomandă efectuarea dozei a patra de vaccin în special persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani, dar pot solicita vaccinarea cu doza a 4-a persoanele peste 18 ani care au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu 3 doze de vaccin de tip ARM mesager, dacă au trecut minimum 4 luni după efectuarea celei de a 3-a doze.
Centrele de vaccinare funcționale din județul Satu Mare unde se poate administra și doza a patra de vaccin sunt:
- În municipiul Satu Mare – Ambulatoriul Spitalului Județean de pe strada Gh. Lazăr nr. 5, cu program de luni până vineri între orele 9.00-17.00;
- În orașul Negresti-Oaș - Spitalul Orășenesc, str. Victoriei nr. 90, cu program în zilele de joi și vineri între orele 8.00-16.00.
Până în acest moment, în județul Satu Mare sunt vaccinate cu vaccine monodoză sau au efectuat cel puțin prima doză de vaccin un număr de 133.230 persoane.