Locale Altele
Vineri, 25 Iunie 2021
Vin, 25 Iun 2021
Maraton de dans în scopuri caritabile
Florin Răchitan  - Duminica, 6 Decembrie 2009

Şase perechi au dansat timp de patru ore, aproape fără întrerupere, în primul maraton de dans organizat la Satu Mare de Loga Dance School cu scopul de a oferi o viaţă mai bună unui tânăr cu dizabilităţi fizice.


 

Maratonul de dans a fost transmis în direct vineri seara de TV1 Samtel, iar telespectatorii au avut ocazia să-şi voteze perechile favorite prin SMS. În baza de date a organizatorilor au intrat peste 2.400 de SMS-uri, ceea ce arată interesul mare din partea telespectatorilor care au urmărit emisiunea până târziu în noapte.
 

 

Din biletele vândute şi din donaţiile oferite de sătmăreni, organizatorii au adunat suma totală de 8.980 RON, din care i-au cumpărat tânărului Adrian Cherecheş un cărucior electric cu care se va putea deplasa mai uşor la cursurile Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, care i-a oferit o bursă de studii. De asemenea, Adrian a mai primit un laptop Apple cu diverse accesorii utile.
 

 

În urma tragerii la sorţi la tombola organizată cu această ocazie, sătmăreanca Beres Kovacs Tunde a câştigat excursia de patru zile la Viena, oferită de Agenţia de Turism „Lup Travel”.




1536 vizite
Distribuie pe