Locale Altele
Duminica, 6 Octombrie 2024
Dum, 6 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Turul II - Live Text
SM Online  - Duminica, 6 Decembrie 2009

Toate cele 398 de secţii de votare din judeţul Satu Mare s-au deschis la ora stabilită, chiar dacă preşedintele secţiei nr.16 din Satu Mare a adormit şi nu s-a prezentat la timp pentru a-şi îndeplini îndatoririle. Noroc că are locţiitor.

 

Ziua de dinaintea votului a fost marcată, ca de obicei, de incidente electorale puse pe seama PD-L, în urma cărora şase cetăţeni s-au ales cu dosare penale, iar doi au primit amenzi usturătoare.

 

Pentru încălcarea dispozițiilor legale privind procedura electorală, Partidul Social Democrat a depus, în data de 5 decembrie, două plângeri penale şi două sesizări la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Satu Mare.

 

Plângerile penale au vizat săvârșirea infracțiunii de mită electorală prevăzută și pedepsită de articolul 26 indice 4 din Legea nr. 370/2004 de către patru cetățeni din comuna Pișcolt, Karol Szocsi, Sorin Rostaş, Nicolae Lazea şi Cosmin Varga, respecitv de către Rodica Balogh din localitatea Culciu Mic. Cele două sesizări au vizat continuarea propagandei electorale de către PDL în municipiul Carei după termenul prevăzut de lege.

           

Cei patru cetăţeni din Pişcolt au împăţit, in seara zilei de 4 decembrie, timp de mai multe ore, mai multor cetăţeni cu drept de vot din comună pachete cu alimente ambalate in pungi cu insemnele electorale ale PDL, îndemnând oamenii să voteze cu candidatul acestui partid la Preşedinţie. Pungile conţineau o pâine, un baton de salam, un kilogram de orez şi un litru de ulei de floarea soarelui. Aceste bunuri nu au o valoare simbolică, astfel că fapta celor patru să poată fi scuzată prin prisma dispoziţiilor articolului 26 indice 4 aliniatul 2 din Legea 370/2004.

 

Alimentele distribuite pentru determinarea alegătorilor să voteze într-un anumit fel intră in categoria de "bunuri" ce pot constitui elementul material al infractiunii de mită electorală, iar acţiunea s-a desfăşurat in mediul rural, unde alimentele de bază nu au nicidecum o valoare simbolică, ci dimpotriva, una cât se poate de pecuniară.

 

Poliţiştii au mai găsit încă un complice care i-a ajutat pe cei patru în această acţiune, astfel că toţi cinci s-au ales cu dosare penale.

           

În cazul înregistrat la Culciu Mic, Rodica Balogh, care este lidera locală a partidei rromilor, a împărţit, în 5 decembrie, mai multor cetăţeni de etnie rromă cu drept de vot pachete cu alimente ambalate in pungi cu insemnele electorale ale PDL, indemnând oamenii să voteze candidatul acelei formaţiuni politice la funcţia de preşedinte al României. Pungile impărţite conţineau zahăr, portocale, băuturi răcoritoare şi alte alimente.

 

Pungile i-ar fi fost trimise lideri rromilor de către reprezentanţi ai PDL, împreună cu care ar fi întocmit, în urmă cu câteva zile, o listă cu cetăţenii rromi din localitate pe care i-ar fi întrebat cu acea ocazie ce anume să le aducă pentru a-i determina să voteze cu Traian Basescu. Şi Rodica Balogh s-a ales cu dosar penal.

           

Preşedintele Organizaţiei municipale Carei a PDL, Florin Gal, a condus prin centrul municipiului Carei, în 5 decembrie, un autovehicul de teren cu numere de înmatriculare străine având lipite pe geamuri afişe electorale cu Traian Băsescu, iar după aceea autovehicolul a fost parcat in faţa catedralei ortodoxe, unde a staţionat mai multe ore.
 


Prin această faptă, liderul PDL se face vinovat de săvârşirea faptei contravenţionale prevăzute şi pedepsite de articolul 26 indice 1 litera t din Legea nr. 370/2004, fiind o continuare a propagandei electorale peste termenul prevăzut de lege.  

 

Tot in data de 5 decembrie, în jurul orelor 15,00, reprezentanți din cadrul Organizației municipale Carei a PDL au amplasat un panou electoral în intersecția semaforizată Calea Armatei - B-dul. 1 Decembrie din Carei. Panoul electoral avea pe o parte imaginea lui Traian Băsescu, iar pe celaltă parte reprezentarea siglei PDL. Fapta reprezintă tot o continuare a propagandei electorale peste termenul legal.


 

Persoanele găsite vinovate de această acţiune de la Carei au fost amendate cu 1.500 de lei, iar un alt cetăţean, care rupea afişe electorale la Negreşti-Oaş, a fost amendat cu 200 de lei.

 

Printre primii care au votat duminică dimineaţa în judeţ au fost 15 persoane din arestul Poliţiei, pentru aceştia fiind adusă o urnă mobilă de la secţia de votare nr.71 din Satu Mare.

 

Partidul Social Democrat a depus, în data de 5 decembrie, la Biroul Electoral Județean Satu Mare o contestație privind nerespectarea prevederilor aticolului 19 indice 4 aliniatul 5 din Legea nr. 370/2004 de către președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare nr. 1, 2 și 10 din municipiul Satu Mare.

 

La secția de votare nr. 1, la solicitarea președintelui biroului electoral al secției, a fost aplicată ștampila de control pe un număr de 600 de buletine de vot din totalul de 1.600 de buletine primite, operațiune care a fost realizată în data de 5 decembrie, în jurul orelor 18,00, adică în preziua alegerilor.

 

La secția de votarea nr. 2, tot la solicitarea președintelui de secție, au fost ștampilate în preziua votului jumătate din totalul buletinelor de vot primite. La secția de votare nr. 10 au fost ștampilate, în 5 decembrie, 100 de buletine de vot. În contestația depusă se solicita anularea buletinelor de vot pe care s-a aplicat ștampila de control a secției în preziua votului.


Până la ora 10:00, în judeţul Satu Mare prezenţa la vot a fost de 4,80%, faţă de 4,42% în primul tur. În mediul urban, au fost înregistrate 4,92 procente, faţă de 4,28% în primul tur, iar în mediul rural 4,68% faţă de 4,55 procente în primul tur. La secţiile speciale au votat 669 persoane, faţă de 482 în primul tur. La fel ca atunci, cu aceste procente judeţul Satu Mare se situează în coada clasamentului naţional în ceea ce priveşte prezenţa la vot.


Liderul PNL Satu Mare, Ovidiu Silaghi, a votat pentru ca "ţara să fie condusă nemţeşte". Acestea au fost cuvintele liberalului după ieşirea din secţia de votare din incinta grădiniţei "Dumbrava Minunată".
 


Silaghi a venit singur să voteze la ora 10.30, ţinând însă să precizeze că această zi este una specială pentru el, unul din motive fiind acela că fiica sa, Lorena, îşi sărbătoreşte chiar azi ziua de naştere.

 

În aceeaşi zonă a oraşului, în Cartierul Funcţionarilor, a votat şi prefectul judeţului, Radu Giurcă.

Acesta a sosit în jurul orei 11.00 la secţia de votare de la Şcoala Generală nr. 10, însoţit de soţia sa.

„Am votat pentru continuitate, la fel ca şi în primul tur” - a spus prefectul, făcând în acelaşi timp un apel sătmărenilor de a merge la vot, asigurându-i pe aceştia că la Satu Mare instituţiile abilitate lucrează în permanenţă pentru preîntâmpinarea unor eventuale fraude electorale.
 

Un număr de 223 deţinuţi de la Penitenciarul Satu Mare, care au drept de vot, şi-au exercitat acest drept duminică dimineaţa, cu începere de la ora 9. Pentru desfăşurarea în condiţii bune a scrutinului, la Penitenciar au fost amenajate două cabine de vot, iar urna mobilă a fost asigurată de secţia de votare nr.60. Nu s-au înregistrat incidente.

Partidul Social Democrat a depus, în data de 6 decembrie, la Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare o plângere penală împotriva lui Mircea Pteancu din comuna Pișcolt pentru săvâșirea infracțiunii de vot multiplu prevăzută și pedepsită de articolul 26 indice 5 aliniatul 1 litera a din Legea nr. 370/2004.

Cetățeanul respectiv, reprezentant al PDL în biroul electoral al secției de votare nr. 306 din Pișcolt, s-a folosit de cartea de identitate a soției pentru a vota în numele acesteia. Fapta a fost adusă la cunoștința președintelui biroului secției de votare, iar prin votul membrilor biroului s-a decis excluderea reprezentantului PDL.

Partidul Social Democrat a depus, în data de 6 decembrie, la Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare o plângere penală împotriva unor autori necunoscuți pentru săvâșirea infracțiunii de mită electorală prevăzută și pedepsită de articolul 26 indice din Legea nr. 370/2004.

 

În cartierul Micro 17 din municipiul Satu Mare, în ziua votului, dintr-un autoturism marca BMW cu numărul de înmatriculare B-62-WTX, persoane necunoscute împărțeau pungi cu alimente și figurine de moș din ciocolată în schimbul votării candidatului Traian Băsescu. Din informațiile primite a reieșit că acțiunea de împărțire de pungi cu alimente urma să continue în cartierele Carpați I și II, precum și pe B-dul Lucian Blaga din municipiul Satu Mare.          

           

Au mai fost depuse la IJP Satu Mare două sesizări privind aspecte care contravin Legii 370/2004 semnalate la Tășnad și Dorolț.

 

În cartierul rromilor din Tășnad, reprezentanții PDL au fost surprinși oferind băuturi alcoolice cetățenilor de etnie rromă în schimbul promisiunii de a vota în favoarea lui Traian Băsescu.

 

Un aspect mai deosebit a fost semnalat în comuna Dorolț, unde cetățenii de etnie rromă aveau asupra lor pungi cu alimente pe care era inscripționat însemnul organizației PSD Timiș. În cele două cazuri s-a solicitat efectuarea de urgență a cercetărilor și luarea măsurilor legale împotriva persoanelor vinovate.  

 

La ora 13, prezenţa la vot în judeţul Satu Mare era de 16,36%, în mediul urban fiind înregistrată o prezenţă de 17,05%, în timp ce în mediul rural era 15,64%. Un număr mare de persoane, 2.165, au votat în secţiile speciale.


Partidul Social Democrat a depus, în data de 6 decembrie, la Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare trei sesizări privind săvâșirea în localitățile Pișcolt, Mesteacăn și Dindești a unor fapte contravenționale prevăzute și sancționate de Legea nr. 370/2004.

 

La Pișcolt, o persoană care purta șapcă și fular de culoare portocalie a transportat cu autovehicolul cu numărul de înmatriculare SM-98-PER mai mulți cetățeni din comună la secțiile de votare.

 

În sesizarea depusă se preciza că persoanelor transportate le era alterată voința de exprimare a votului prin faptul că șoferul autovehicolului putea să le indice candidatul pe care să-l voteze având în vedere culoarea accesoriilor de îmbrăcăminte, cu trimitere directă la un anume candidat.

 

În satul Mesteacăn, comuna Halmeu, Marcel Borca, care locuiește într-un imobil situat vizavi de secția de votare nr. 239, a difuzat, în ziua votării, prin intermediul unui aparat electronic piese muzicale prin care oamenii erau îndemnați să îl voteze pe Traian Băsescu. Intensitatea sunetului era atât de mare încât se auzea și în incinta secției de votare.

 

În satul Dindești, comuna Andrid, administratorul societății SC BRATA SRL a permis comercializarea de băuturi alcoolice în unitatea sa, aflată în spațiul de protecție, respectiv 500 de metri, al secției de votare. Administratorul localului a refuzat să nu mai comercializeze băuturi alcoolice la solicitarea președintelui biroului electoral al secției de votare, care potrivit legii are acest drept pe o rază de 500 metri în jurul secției.

 

Există informații potrivit cărora s-au făcut presiuni și au fost adresate amenințări la adresa agentului de la Postul de poliție Andrid care s-a deplasat la Dindești pentru a pune în aplicare decizia președintelui secției de votare cu privire la închiderea unității aparținând firmei BRATA SRL.


 

Partidul Social Democrat a depus, în data de 6 decembrie, la Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare o plângere penală și două sesizări privind săvâșirea în localitățile Satu Mare, Viile Satu Mare și Micula a unor fapte prevăzute și sancționate de Legea nr. 370/2004.

 

În municipiul Satu Mare, persoana care se afla la volanul autoturismului marca Ford Mondeo cu numărul de înmatriculare SM-88-LID a oferit, în ziua votului, mai multor locatari din blocurile de pe strada Ostrovului, majoritatea de etnie rromă, câte 100 lei în schimbul promisiunii că respectivii vor vota în favoarea lui Traian Băsescu, faptă care constituie mită electorală.

 

Cetățenii de etnie rromă din satul Dealul Mare, comuna Viile Satu Mare, erau transportați cu două autovehicole spre secțiile de votare. Autovehicolul marca VW cu numărul de înmatriculare SM-30-DVD transporta alegătorii din Dealu Mare spre secțiile din orașul Ardud, iar autovehicolul marca Mercedes cu numărul SM-  -BAW transporta alegătorii spre secțiile din comuna Păulești, fapte încriminate de dispozițiile articolului 26 din Legea nr. 370/2004.

 

În comuna Micula, un grup de susținători PDL, care se aflau în curtea grădiniței în care funcționează secția de votare nr. 269 îndemnau alegătorii care se prezentau la vot să-l aleagă pe Traian Băsescu.
 


Situația a fost adusă la cunoștința președintelui secției de votare. Grupul de cetățeni, imortalizat și în imagini, a refuzat să părăsească curtea și au continuat acțiunile de propagandă electorală în prezența agentului de poliție sosit la fața locului la solicitarea președintelui secției de votare.


Primarul PD-L al comunei Bixad, Ioan Tătar, a făcut legea cu pumnul chiar în faţa secţiei de votare. Reprezentantul PSD din localitate, Grigore Ghere, a fost agresat de acesta pe motiv că ar fi distribuit în apropierea secţiei de votare mai multe ziare în care se aflau materiale conţinând mesaje electorale.

 

Purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, inspector de poliţie Ana Mălăescu, ne-a declarat că victima a refuzat deocamdată să depună o plângere penală faţă de primarul PD-L, urmând ca în zilele următoare, împreună cu martorii prezenţi să îl denunţe pe agresor.

 

Grigore Ghere a sunat imediat după ce a fost lovit la Serviciul Unic de Apeluri de Urgenţă 112, la faţa locului deplasându-se un poliţist, care i-a recomandat să depună la postul de poliţie o plângere împotriva primarului. Ulterior, în urma verificărilor s-a constatat faptul că starea conflictuală dintre cele două persoane s-a produs pe fondul unor discuţii de natură electorală. În acest caz cercetările sunt continuate, urmând ca, în funcţie de rezultat, să fie luate măsurile legale ce se impun.


La ora 16, prezenţa la vot în judeţ era de 28,89%, din care 28,46% în mediul urban şi 29,35% în mediul rural. La secţiile speciale au votat 3.882 persoane.

Partidul Social Democrat a depus, în data de 6 decembrie, la Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare plângere penală împotriva lui Gavril Fekete, domicliat în localitatea Acâș, strada Mihăienului, simpatizant PDL.

 

Respectivul cetățean a intrat, în 5 decembrie, în jurul orei 14,00, în secția de votare nr. 125 din Acâș, de unde a sustras un buletin de vot în original, după care a părăsit secția.

 

Potrivit unui martor, Gavril Fekete a multiplicat ulterior, prin copiere, buletinul de vot sustras în mai multe exemplare. Fapta săvârșită de Gavril Fekete este prevăzută și pedepsită de articolul 26 indice 3 aliniatul 2 din Legea nr. 370/2004, fiind solicitată tragerea persoanei vinovate la răspundere penală.


Fostul director de la Garda de Mediu Satu Mare, Anton Robel, a fost împiedicat, în două rânduri, să își exercite dreptul la vot la secția de votare specială nr. 171 din comuna Botiz.

 

Prima dată s-a prezentat la respectiva secție în jurul orei 18,00, când președintele biroului electoral al secției a invocat suspiciunea că Anton Robel ar fi votat și în altă secție, cu toate că acesta completase declarația pe proprie răspundere că nu a mai votat în altă parte.

 

O altă piedică invocată a fost cea legată de valabilitatea actului de identitate, polițiștii veniți confirmând că actul este perfect valabil. Nici după aceasta președintele secției nu a permis liderului PSD să voteze. Refuzul de a-i permite să voteze s-a înregistrat și a doua oară, când Anton Robel s-a prezentat la secția specială 171, în jurul orei 19,20, președintele secției argumentându-și decizia în diverse moduri.

4107 vizite
Distribuie pe