Locale Altele
Marti, 27 Septembrie 2022
Marti, 27 Sept 2022
Nuntă cu 2000 de invitați
Ioana Gavrău  - Duminica, 12 Septembrie 2010
Peste 2000 de invitați au petrecut sâmbătă seara în Racșa, unde a avut loc nunta anului. Fiica lui Toma Betea, fostul primar al comunei Orașu Nou și mirele acesteia, fiu de preot, au avut parte de o seară de neuitat, cu multe suprize din partea părinților și nașilor. Peste 40.000 de euro s-au cheltuit pentru nunta anului din Rașca.
 

Maria Măgurean (21 ani) și Gabriel Măgurean (21 ani) au avut o nuntă de vis! După ce vineri au petrecut la nunta tradițională, când mireasa a purtat un kilometru de mărgele la gât, sâmbătă a avut loc nunta domnească.
 

Cununia religioasă a fost oficiată de un sobor de preoți, nouă la număr, iar alături de aceștia au stat 12 perechi de nași! Emoționați vizibil, mirii abia au putut să-și stăpânească lacrimile. După jurămintele de credință, cei doi tineri au ieșit din biserică sub o ploaie de petale de trandafiri.

Așteptați de invitați

Cei 2000 de invitați au așteptat frumoasa pereche în fața celei mai mari săli de nunți din Țara Oașului. Nerăbdători și emoționați, invitații nu au pierdut momentul să aducă în discuție alegerile de duminică, unde unul dintre candidații pentru funcția de primar în comuna Racșa este chiar socrul mic, Toma Betea.


În jurul orei 21.00, și-a făcut prezența și minunatul cuplu, care a fost întâmpinat cu pâine, sare și pălincă. Mireasa a fost ajutată de mamă să guste din ulciorul cu băutură, momentul fiind urmat de un „danț“ oșenesc în curte.




S-a deschis șampania și toată lumea savura fericirea celor doi miri! A fost momentul în care au început să curgă și surprizele. Un minunat foc de artificii le-a fost special pregătit cuplului, spectacol care a durat nu mai puțin de cinci minute. Cerul s-a luminat exact ca la „Ziua Orașului“, iar invitații se uitau măguliți la spectacolul de artificii.
 


Sala aranjată elegant

Culorile alb și roșu predominau în sală, iar florile de crin și trandafir nu lipseau de pe mese. Bucatele au fost din belșug, ținând cont că părinții mirilor au sacrificat 50 de porci, 10 tăurași, 200 de găini și au pus la dispoziția invitațiilor aproape 5000 de litri de băutură.
 

După ce mirii și invitații s-au așezat la mese, a urmat tradiționalul „La mulți ani“, urmat de toate urările de bine. Atmosfera a fost de vis, toată lumea zâmbea și era fericită pentru noua familie.
 



Dansul mirilor

S-au pregătit toată vara pentru dansul de sâmbătă seara. Cei doi miri au pregătit o coregrafie specială. Dacă la nunțile obșnuite, mirele își invită mireasa la dans, de data aceasta, un tânăr dansator profesionist, de până în 10 ani, a avut privilegiul să o invite pe mireasă la dans. Nici partenera acestuia nu s-a lăsat mai prejos!


Cei doi miri au dansat alături de copii, urmând ca dansul lor să aibă un final suprinzător, printre focuri de artificii.

Cei doi străluceau, și la propriu și la figurat. Mireasa a fost îmbrăcată într-o rochie sclipitoare, cu cristale swarovski. „Sunt în al noulea cer!“, spunea mireasa care a plătit pe rochie peste 1000 de euro. „Pantofii i-am comandat din Ucraina, sunt cu cristale Swarovski“, a declarat aceasta. Mirele, de asemenea, la patru ace. „Costumul costă undeva la 3000 lei, însă la mine nu e așa de complicat: pantaloni, veston și un papion. Dar, pantofii i-am comandat tot din Ucraina“, a spus zâmbind mirele.


Într-o ploaie de balonașe, mirii și cele 12 perechi de nași au umplut ringul de dans. Întâi pe muzică clasică, apoi pe cea oșenească.



Răsplătiți de invitați

Efortul de a organiza o astfel de nuntă a fost imens. Acest lucru l-a mărturist chiar tatăl mirelui, preotul Gavril Măgureanu. „De un an întreg ne tot pregătim și chiar dacă este an de criză, am investit mult suflet, dar și o sumă consistentă care se ridică la 40.000 de euro“, a spus tatăl mirelui.

Fiecare invitat a venit de acasă cu plicul pregătit. Nașii, în special, au mărturisit că darul de sâmbătă seara îi va ajuta pe tinerii căsătoriți în viața pe care o pornesc împreună. „Am un plic la mine, pe care-l dăruiesc mirilor. Dacă dimineață nu vor mai vorbi cu mine, voi ști că nu le-a plăcut cadoul“, a declarat zâmbind europarlamentarul Ioan Mircea Pașcu, unul dintre nași.
 

Tatăl miresei a fost singurul care a declarat care este suma pregătită pentru miri. „Eu personal le voi da 2000 de euro, dar le construiesc și o casă și tot din partea mea vor primi o mașină de lux, pe lângă zestrea pe care o are fiica mea“, a spus Toma Betea.

O sumă mare, dar în lei, le-a pregătit și tatăl mirelui. „Pentru că eu nu muncesc în străinătate le voi dărui în „RON“ cadoul meu. Este o sumă importantă“, a spus Gavril Măgurean.
 
Și deputatul Gheorghe Ciocan a mărturist că are un cadou important pentru cei doi miri. „Am adus un dar, Casă de Piatră și un plic care să reprezinte un sprijin pe viitor“, a spus Gheorghe Ciocan.
 

Chiar dacă nu a mai ajuns la nuntă, președintele Senatului, Mircea Geoană, chemat în calitate de naș, a trimis un dar. „Din păcate a trebuit să plece de urgență în America și nu a putut să mai ajungă la nuntă. Cu toate acestea, a trimis un dar mirilor“, a spus Toma Betea.

Distracție până în zori

Ringul de dans a fost plin de fiecare dată când muzicanții puneau mâna pe microfon. Distracția a fost mare, toată lumea declarându-se mulțumită de organizare și preparatele pregătite.





Petrecerea nu s-a încheiat duminică dimineaţa. În Oaș, nunta ține trei zile, iar după petrecerea "domnească" invitații sunt așteptați atât la mire acasă, cât și la mireasă, pentru a se bucura în continuare de eveniment. Cei doi vor pleca în luna de miere, în Antalia.






6791 vizite
Distribuie pe