Locale Altele
Miercuri, 23 Iunie 2021
Mie, 23 Iun 2021
Pichetare fără vlagă a pensionarilor
Ioana Gavrău  - Luni, 4 Aprilie 2011
O mână de pensionari sătmăreni au pichetat luni dimineața sediul Prefecturii. Dacă înițial trebuiau să se adune în jur de 200 de persoane, la orele 10 nu mai mult de 30 de persoane au reușit să se organizeze. Ei vor să îi convingă pe guvernanți să renunțe la sistemul de coplată și la plata asigurărilor de sănătate în cazul pensiilor mici.


Pensionarii, în frunte cu președintele Asociației Județene a Pensionarilor, și-au spus nemulțumirile, dar niciun reprezentant al Guvernului nu s-a obosit să coboare din instituție pentru a le asculta doleanțele.


Am venit să ne cerem drepturile pe care le avem, pe care le merităm. Cred că avem mai multe drepturi decât ni se dau. Am pensie de 900 lei și abia mă descurc“, a spus un pensionar.


Cei prezenți în fața Prefecturii au fost invitați de președintele Asociației de Pensionari, Mircea Marian, să-și spună nemulțumirea la megafon. Unii foarte revoltați, alții mai timizi au cerut politicienilor să renunțe la plata asigurărilor de sănătate.


Sunt și eu la fel de mâhnită ca toți pensionarii. După 43 de ani munciți, așa cu capul sus, cu datoria cu care am fost devotați, nu am fost nevoiți să ne împingă cineva de la spate, fiecare ne-am dus cu drag la locurile de muncă. Acum ne trezim că trebuie să ne ducem să cerșim ceea ce am muncit noi atâția ani. În fiecare lună ne întrebăm dacă o să mai primim pensia“, a spus o pensioanară.

Mircea Marian a încercat să-și scuze diplomatic colegii care, deși au anunțat că vor fi prezenți la pichetare, nu și-au mai făcut prezența.


Ne-am adunat într-un număr așa de mic pentru că, probabil, a venit primăvara și mulți sunt ocupați cu grădinile. De asemenea, luni dimineața mulți dintre noi suntem ocupați cu nepoții. Eu mă angajaz ca la următorul miting pe care îl vom organiza să fim 1000 de persoane“, a spus Mircea Marian.

Protestul pensionarilor s-a încheiat în jurul orei 12.00.


1154 vizite
Distribuie pe