Locale Altele
Marti, 28 Septembrie 2021
Marti, 28 Sept 2021
La Chevrolet DragRacing plouă cu premii
Auto Sport Club  - Vineri, 10 Iunie 2011

Cele mai frumoase fete, cele mai rapide maşini şi motociclete şi trei dintre cei mai buni DJ vor oferi cel mai spectaculos eveniment din acest an.
 


Numărătoarea inversă a început: Chevrolet DragRacing se apropie cu paşi repezi. Acum, pe ultima sută de metri, venim în întâmpinarea publicului cu ultimele informaţii pentru a lămuri tot ce nu s-a discutat până acum.

 

Porţile de deschid la ora 9.00, accesul pe aeroport fiind posibil la intrarea principală, unde sătmărenii care sosesc pe două sau patru roţi vor putea parca pe o pistă special amenajată.
 

 

Intrarea se face pe bază de invitaţii sau brăţări, care se pot procura la faţa locului, contravaloarea unei brăţări valabilă pe tot parcursul zilei fiind de 15 lei/persoană. Atenţie! Şi anul acesta vor avea gratuitate copiii sub 14 ani şi vârstnicii peste 65 ani. Cei mici sunt întâmpinaţi încă de la poartă cu un prim concurs, la care pot câştiga bilete la castelul gonflabil, unde distracţia e garantată.

 

Unul dintre partenerii importanţi ai evenimentului este Garanti Bank, care la rândul ei oferă premii pentru cei care îşi fac un nou card, gratuit. Dintre aceştia, cei mai norocoşi pot câştiga unul din cardurile ce conţin bani, respectiv 500, 300 şi 200 de lei.


 

Pentru cei mai curajoşi şi mai buni piloţi, organizatorii oferă următoarele premii: pentru Campionatul Central European de Accelerare locurile 1, 2 şi 3 primesc 120, 80 sau 40 de euro, cei care concurează la Campionatul Naţional de Accelerare Auto pot câştiga 400, 200 sau 100 de lei, iar la categoria Street premiile sunt oferite de Lubexpert Romania, care acordă 24 pachete de produse Mobil1.

 

Organizatorii nu uită nici de şoferii sătmăreni care se înscriu la „Cupa Satu Mare”. Ei pot câştiga premii de la TurboCenter, respectiv de la Ger-Bog SRL.


 

Dar ce se va întâmpla cu şoferii care nu concurează, ci pur şi simplu parchează pe o pistă special amenajată??? Pe baza biletelor de intrare, în cursul după-amiezii vom extrage un norocos al cărui autoturism va avea parte de o spălare cu totul şi cu totul specială, „efectuată” de două domnişoare îmbrăcate mai „de vară”, care sunt puse pe şotii şi vor fi de serviciu pe tot parcursul zilei pe plaja Joy Beach, special amenajată pe aeroport.
 

 

La fel de sexy va fi şi concursul de tricouri ude, organizat de Szatmar.ro şi Joy Beach, unde fetele sunt aşteptate la cel mai provocator concurs.

 

Cei care însă nu au posibilitatea de a ajunge pe aeroport cu autoturismul sau motocicleta, pot lua autobusul nr. 9 Transurban, care va porni din oră în oră spre aeroport şi înapoi pentru detalii consultati www.transurbansatumare.ro .

 

Partenerul principal al evenimentului este reprezentantul Chevrolet West Satu Mare, iar maşina oficială a evenimentului este noul Chevrolet Aveo, care poate fi testat pe tot parcursul zilei pe pista special amenajată pe aeroport. De asemenea, Chevrolet West oferă cadou un aparat GPS celor care îşi cumpără bilete la faţa locului. Extragerea va avea loc în cursul zilei de luni.



 

Partenerii oficiali: Garanti Bank, anvelopele Yokohama de la Ger-Bog, evenimentul este asigurat de Omniasig, iar pentru petrecerea de seară ne dă energie Glontz Energy, iar distracţia va fi asigurată de Joy Beach care vine de la Ştrandul Termal Carei.


Organizatorii evenimentului sunt Auto Sport Club Satu Mare, DragRacing Hungary şi Dragracing Events Romania, partenerul logistic fiind reţeaua A-CAR.

 

Locul evenimentului este pus la dispoziţia organizatorilor de Consiliul Judeţean Satu Mare, obiectivul căruia este promovarea turistică a judeţului Satu Mare şi a serviciilor oferite de Aeroportul Internaţional Satu Mare.

3867 vizite
Distribuie pe