Doi tineri au murit, iar al treilea se zbate între viața și moarte în urma unui accident petrecut vineri după-amiază pe Podul Decebal. Un autoturism Audi A4 (SM 91 ADI) a intrat pe contrasens, depășind linia dublă continuă și s-a oprit sub roțile unui camion. Un tânăr a murit pe loc, al doilea la spital, iar pentru al treilea medicii depun eforturi uriașe pentru a-l salva.
UPDATE
Cel de-al treilea tânăr implicat în accidentul de vineri seara se zbate în continuare între viață și moarte. Tânărul de 21 de ani, Florin Adrian Sabău, a fost transferat de urgență la o clinică din Cluj Napoca unde medicii depun eforturi pentru a-l salva. Din păcate, acesta se află în continuare în comă.
Rareș a fost înmormântat ieri, iar celălalt tânăr azi.
Update vineri, ora 20.00
Polițiștii au reușit să afle identitatea celor trei persoane aflate în mașină. Conform acestora, autotusimul a fost condus de Marius Pop, de 20 de ani, care a murit, în dreapta lui se afla Rareș Roatiș, de 21 de ani, fiul fostului șef de post din Vetiș, decedat pe loc, iar pe bancheta din spate era Florin Adrian Sabău, de 21 de ani, care se zbate între viață și moarte la spital.
Ora 19.00
Accidentul s-a petrecut cu puțin timp înainte de ora 18.00. Conform primelor date, autoturismul în care se aflau cei trei tineri circula cu viteză foarte mare.
„
Eu eram pe prima bandă în momentul în care m-a depășit mașina. Avea viteză foarte mare, poate peste 100 km/h. Nu știu ce a fost în capul lor. A intrat pe contrasens, a depășit linia dublă-continuă și a intrat sub roțile camionului“, a spus un martor ocular.
Un tânăr a murit pe loc, iar cel de-al doilea la spital. Timp de mai bine de o oră s-au chinuit medicii de pe ambulanță să-l resusciteze pe cel de-al treilea tânăr, însă medicii sunt reținuți în ceea ce privește sansele lui de supraviețuire.