Un grav eveniment rutier a fost înregistrat marţi, în jurul orei 14, o tânără de 20 de ani pierzându-şi viaţa şi alte patru persoane fiind rănite.
Poliţiştii Biroului Rutier, care au intervenit de îndată la faţa locului, au concluzionat şi în acest caz că accidentul s-a produs pe fondul vitezei excesive.
Emanuel Buzgău, de 20 de ani, din Satu Mare, conducând autoturismul pe DJ 194B între localităţile Lazuri si Noroieni, într-o curbă la dreapta a pierdut controlul volanului, părăsind partea carosabila şi răsturnându-se în şanţul din partea dreaptă a direcţiei sale de mers.
În urma impactului, Roxana Trif, de 20 ani, din localitatea Noroieni, pasageră în autoturism, a decedat, iar şoferul, alături de alţi doi tineri de 20 de ani, din Satu Mare – Adrian Drăgan şi Beatrice Pusztai, de asemenea pasageri - au fost răniţi grav. În urma acestui eveniment rutier, Ioan Lazăr, tot de 20 de ani, a suferit doar leziuni uşoare.
Tinerii erau colegi de clasă la Colegiul Economic „Gheorghe Dragoş” şi se întorceau dintr-o excursie în Pădurea Noroieni. Se pare că Roxana Trif a căzut din maşină în timp ce aceasta se rostogolea.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a urca la volan, fiindu-i totodată recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările continuă în cauză sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere şi vătămare corporală din culpă.