Locale Altele
Luni, 27 Septembrie 2021
Luni, 27 Sept 2021
Circulaţia restricţionată temporar în faţa Tribunalului Satu Mare
Primăria Satu Mare  - Joi, 13 Martie 2014

Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, i-a convocat joi pe membrii Comisiei de siguranţă a circulaţiei, care au luat mai multe decizii importante în ceea ce priveşte reglementarea traficului rutier în perioada următoare.

Astfel, firma care execută lucrările de reabilitare a clădirii Tribunalului Satu Mare a cerut închiderea totală sau măcar parţială a circulaţiei în zona în care se desfăşoară aceste lucrări.

Comisia a avizat favorabil propunerea de închidere a unei benzi de circulaţie pe str. Mileniului (de la noul acces al magistraţilor până la intersecţia cu str. Mihai Viteazul), precum şi a unei benzi de circulaţie pe str. Mihai Viteazul (pe porţiunea cuprinsă între intersecţia acesteia cu str. Mileniului şi str. Horea), urmând ca circulaţia să se desfăşoare într-un singur sens pe str. Mihai Viteazul în următoarele 6 luni.

De asemenea, societatea Kaufland a solicitat punerea în funcţiune a semaforului situat pe Drumul Careiului la intrare în supermarket. Comisia solicită soluţia tehnică de repunere în funcţiune a semaforului, urmând ca aceasta să fie supusă avizării.

Asociaţia Nevăzătorilor din România, filiala Satu Mare, cu sediul pe str. M. Viteazul nr.19 a solicitat luarea unor măsuri, deoarece locurile de parcare rezervate persoanelor cu handicap se suprapun cu locurile rezervate SRI-ului. Comisia a dispus repoziţionarea indicatoarelor de parcare rezervate SRI- ului şi Asociaţiei Nevăzătorilor.

Pe e-mail a sosit o nouă solicitare pentru montarea unui semafor în faţa supermarketului Billa. Comisia a dat aviz favorabil într-o şedinţă anterioară, urmând să se pună în practică în funcţie de fondurile alocate. De asemenea vor fi revizuite propunerile pentru amplasarea indicatoarelor cu restricţii de tonaj pe întregul teritoriu al municipiului Satu Mare.

748 vizite
Distribuie pe