Locale Altele
Vineri, 7 Mai 2021
Vin, 7 Mai 2021
Satu Mare, fruntaş pe ţară la retrocedări de terenuri
Leontina Volosciuc  - Miercuri, 4 Februarie 2009

În cursul lunii ianuarie au fost soluţionate ultimele dosare  de retrocedare  depuse în baza legilor Fondului Funciar, Satu Mare devenind, astfel, primul oraş din ţară care anunţă încheierea acestui proces.

Începând cu 1991 şi până la termenul-limită din anul 2005, în baza legilor Fondului Funciar au fost depuse 4.792 de cereri de retrocedare, din care s-au validat 3.099 de dosare pentru o suprafaţă totală de 8.601 ha. Restul de 1.693 de dosare au fost invalidate.

În perioada respectivă s-a rezolvat punerea în posesie în 2.970 de cazuri, fiind vorba de o suprafaţă totală de 8.342 hectare, iar punerea în posesie în restul de 129 de cazuri urmează să se finalizeze în viitorul apropiat. În total au fost eliberate 3.818 titluri de proprietate.

De asemenea, s-au întocmit şi depus documentaţiile în vederea obţinerii suprafeţelor de pădure atât pe teritoriul municipiului Satu Mare, cât şi pe teritoriul oraşelor Negreşti-Oaş şi Tăşnad, precum şi pe cel al comunei Certeze.

Astfel, în prezent, municipiul Satu Mare deţine o suprafaţă totală de 2.486 ha teren forestier, din care peste 1.451 ha la Negreşti-Oaş, 594 la Satu Mare, peste 151 la Certeze şi peste 289 hectare la Viile Satu Mare.

Primarul Iuliu Ilyes a declarat că în cursul acestui an Primăria va acţiona cu personal propriu pentru punerea efectivă în posesie a foştilor proprietari care au dreptul la cele 129 de parcele în suprafaţă totală de 259 hectare, cu aceasta încheindu-se definitiv procesul de retrocedare a terenurilor confiscate de regimul comunist.

Tags: retrocedari  terenuri  fond  funciar  
1213 vizite
Distribuie pe