Penitenciarul cu Regim Închis Satu Mare a intrat în procedura de profilare, la fel ca alte puşcării din ţară şi se va transforma într-un penitenciar cu regim deschis şi semi-deschis.
Infractorii care vor primi pedepse de peste cinci ani pentru fapta comisă vor fi transportaţi direct la Penitenciarul din Oradea, care va funcţiona cu regim închis, respectiv la cel de maximă siguranţă de la Gherla, dacă vor avea de ispăşit o pedeapsă mai mare de nouă ani.
Directorul penitenciarului sătmărean, judecătorul Mihai Ciorcaş, a declarat joi în cadrul unei conferinţe de presă, că procedura de profilare a început săptămâna trecută cu primul transfer de deţinuţi, 36 de persoane private de libertate de la regimul închis fiind transportate de la Satu Mare la Oradea.
Ciorcaş a menţionat că la Penitenciarul Satu Mare nu va mai exista nici secţie de femei şi nici pentru arestaţi preventiv. Printre avantajele profilării penitenciarelor din România, magistratul Ciorcaş a făcut referire la dispariţia supraaglomerării şi specializarea personalului exclusiv pe cele două regimuri.
La ora actuală, în Penitenciarul cu Regim Închis Satu Mare sunt încarcerate 487 de persoane, din care 330 la regimul semi-deschis, 61 sunt în arest preventiv, 56 în regim deschis, iar opt sunt în perioada de observare-carantinare.