Locale Altele
Vineri, 21 Ianuarie 2022
Vin, 21 Ian 2022
Parteneriat cu regiunea Piemonte şi înrăţire între Tăşnad şi Acqui Terme
Consiliul Judeţean Satu Mare  - Luni, 9 Februarie 2015

La iniţiativa şi invitaţia consilierei judeţene PLR Dăliana Lazăr, o numeroasă delegaţie a Regiunii Piemonte din Italia se află luni în vizită în judeţul Satu Mare, pentru începe demersurile în vederea stabilirii unui parteneriat între cele două regiuni, precum şi a unei înfrăţiri între oraşele Acqui Terme şi Tăşnad, ambele având staţiuni termale.

Delegaţia formată, printre alţii, din viceprimăriţa oraşului Acqui Terme, Franca Roso, secretarul primăriei din oraşul respectiv, Raffaella Caria, preşedintele Centrului de Cultură şi Tradiţie Românească din Torino, Elisabeta Cioată Burduja, şi preşedintele Confimprese Nord-Vest Italia - o asociaţie cuprinzând peste 60.000 de firme din regiunea respectivă, Carmine Gelli, a fost primită luni dimineaţa de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Rudolf Riedl, şi de managerul public al judeţului Satu Mare, Nicolae Bura.

În cadrul întâlnirii, reprezentanţii Consiliului Regional Piemonte au înmânat în mod oficial conducerii Consiliului Judeţean Satu Mare scrisoarea de intenţie privind încheierea unui parteneriat între cele două regiuni. Întrucât din delegaţie fac parte şi doi mari intreprinzători din domeniul confecţiilor, vor fi vizitate câteva societăţi comerciale sătmărene de profil.

În cursul aceleaşi zile, la sediul Camerei de Comerţ Satu Mare, delegaţia italiană se va întâlni cu un grup de oameni de afaceri sătmăreni. Pentru această primă întâlnire au fost luate în considerare sectoare ale economiei sătmărene cu mare tradiţie şi cu o calitate recunoscută, respectiv industria uşoară (confecţii, tricotaje, încălţăminte) şi producţia de mobilier.

Această întâlnire este organizată întrucât este oportună o colaborare strânsă între actorii din mediul de afaceri din cele două regiuni mai sus menţionate, care să faciliteze promovarea produselor sătmărene de înaltă calitate pe piaţa italiană şi să deschidă calea internaţionalizării cererii şi ofertei româneşti şi pe alte pieţe externe, să contribuie la atragerea investiţiilor străine în judeţul Satu Mare şi la identificarea unor parteneri de afaceri pentru firmele sătmărene. Cu aceasta ocazie, Carmine Gelli va prezenta şi Parcul de Excelenţă Italian precum şi oportunitatile de afaceri pe care acesta le poate oferi.

După întâlnire, se va vizita staţiunea Tăşnad pentru a stabili paşii următori pentru înfrăţirea celor două localităţi. Cu această ocazie, conducerea Primăriei Acqui Terme va adresa invitaţia Primăriei Tăşnad de a adera la EHTTA (European Historic Thermal Towns Association,  www.ehtta.eu).

Înfrăţirea are ca scop colaborarea şi realizarea de proiecte comune în mai multe domenii: cultură, învăţământ, turism, sport, activităţi sociale şi economice. 

836 vizite
Distribuie pe