Locale Altele
Vineri, 3 Decembrie 2021
Vin, 3 Dec 2021
Primarul Dorel Coica le dă replica „strategilor” din UDMR
Florin Răchitan  - Duminica, 29 Martie 2015

Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a convocat duminică o conferinţă de presă pentru a răspunde întrebărilor ce i-au fost adresate la finalul şedinţei de joi a Consiliului Local, la punctul „Diverse” la care, de obicei edilul-şef nu participă, dar mai cu seamă pentru a da replica celor trei consilieri UDMR, pe care i-a etichetat cu ironie „strategi” – Nits Janos, Maskulik Csaba şi Butka Gergo – pe baza observaţiilor cărora, cu puţin ajutor din partea băsiştilor noilor liberali, a fost respinsă Strategia de dezvoltare a municipiului pentru perioada 2015 – 2025.

Reprezentantul Biroului de Proiecte Europene din cadrul Primăriei Satu Mare, care este direct responsabil de alcătuirea Strategiei pe termen lung, Valentin Sântoma, a oferit explicaţii punctuale pentru fiecare aspect adus în discuţie de cei trei consilieri UDMR.

Astfel, în ceea ce priveşte nemulţumirea legată de presupusa lipsă a proiectelor de reabilitare a clădirilor istorice din Satu Mare, Valentin Sântoma a declarat că Strategia cuprinde proiecte pentru reabilitarea întregului Centru Vechi al municipiului în următorii zece ani.

De asemenea, el a infirmat observaţiile potrivit cărora în Strategie ar fi prea puţine puncte legate de protecţia mediului şi reducerea poluării, arătând că jumătate din proiecte sunt „verzi”, în conformitate cu cerinţele în domeniu ale Uniunii Europene. De-altfel, multe elemente din Strategie au fost „împrumutate” din documentele similare puse la punct în diverse ţări europene vizitate de cei care au elaborat Strategia în ultimii doi ani, în schimburi de experienţă.

Referitor la acuzaţia potrivit căreia Strategia ar fi fost concepută de „extratereştri”, Valentin Sântoma a declarat că aceştia sunt consultanţi cu reputaţie naţională, cadre universitare de la Academia de Studii Economice şi Facultatea de Arhitectură din cadrul Universităţii Bucureşti, respectiv specialişti în protecţia mediului şi probleme sociale, care au colaborat cu 50 de reprezentanţi ai diferitelor instituţii, ONG-uri, firme şi asociaţii sătmărene, Strategia fiind rezultatul mai multor ateliere de lucru, studii de cercetare şi dezbateri publice la care oricine putea să facă propuneri în orice domeniu.

„Noi am aşteptat inclusiv sugestiile consilierilor locali, însă nu am primit nimic din partea dânşilor, preferând să-şi prezinte observaţiile abia în plenul şedinţei în care Strategia a fost inclusă pe ordinea de zi” – a declarat Valentin Sântoma, care a precizat că aceasta va mai fi suspusă spre aprobarea consilierilor locali într-una din şedinţele următoare, probabil după unele completări sau negocieri prealabile dintre grupurile politice care alcătuiesc forul de conducere al oraşului.

El a completat că Strategia a fost concepută în termeni realişti, bazându-se pe fonduri financiare predictibile, cu proiecte pentru care s-a prevăzut cotă de finanţare proprie de 15% din bugetul local, pe lângă fondurile europene sau cele alocate de Guvern din bugetul naţional.

În a doua parte a conferinţei de presă, primarul Dorel Coica şi-a exprimat câteva opinii personale în legătură cu cei trei „strategi” ai UDMR, precum şi motivaţia lor în formularea obiecţiilor pe care le-au prezentat în plenul şedinţei de joi.

Astfel, pe Maskulik Csaba l-a numit „un fel de Geoană al UDMR-ului”, care „a furat startul în campania electorală”, după ce şi-a anunţat săptămâna trecută disponibilitatea de a candida pentru funcţia de primar al municipiului Satu Mare, deşi, cel puţin deocamdată, nu are susţinerea explicită a formaţiunii politice reprezentative a comunităţii maghiare.

Potrivit primarului „la fel ca Geoană, şi Maskulik are partener, în persoana lui Butka Gergo”, iar „primul punct al strategiei lor este să-şi asigure locuri de muncă în următorii ani, deoarece Butka vrea să fie city-manager”.

Edilul-şef a demontat, în stilul său caracteristic, şi observaţiile lui Butka despre presupusa lipsă din Strategia 2015 - 2015 a proiectelor pentru tineret. „Dacă nu pentru copii şi tineri, atunci nu ştiu pentru cine am prevăzut locuri de joacă şi terenuri cu suprafaţă sintetică pentru fotbal şi minibaschet, piste pentru biciclişti şi pentru skateboard. Probabil, în concepţia lui Butka, Sala Polivalentă va fi construită pentru tineri cu vârsta de peste 65 de ani, iar în bazinul de înot vor avea prioritate pensionarii cu bilete de tratament. De asemenea, domnul strateg Butka crede că în sala de bowling-popice vor da cu bila sătmărenii cu vârsta de peste 70 de ani, care vor ajunge acolo cu abonamentele gratuite de pe cursele Transurban. Dar e de înţeles, ştiind că domnul Butka are mulţi fani pe Facebook, cu toţii patrioţi locali postaci, vom face în Strategie un capitol special pentru tinerii domnului Butka” – a declarat primarul Dorel Coica.

El nu l-a scutit de replică nici pe veteranul consilierilor, Nits Janos, însă mesajul transmis acestuia a fost formulat în termeni mult mai politicoşi, cu respectul pe care primarul l-a dezvăluit în mai multe ocazii faţă de cel mai experimentat membru al Consiliului Local Satu Mare.

Totuşi, el l-a invitat pe Nits să răspundă „în scris, aşa cum are şi dumnealui obiceiul să ne solicite” ce reacţie a avut în mandatele anterioare, în calitate de consilier local, în momentele în care au fost înstrăinate „bijuteriile Sătmarului”, adică Hotelul Dacia, clădirea Filarmonicii şi ştrandul termal, „dacă tot i s-a trezit acum, brusc, dragostea pentru Hotelul Dacia”.

„Timp de patru ani, domnul Nits a fost şeful Comisiei de Urbanism din cadrul Consiliului Local, eu am fost secretarul acestei comisii, deci am stat la aceeaşi masă la şedinţe, dar eu nu l-am auzit niciodată adresând vreo interpelare primarului de atunci, în aceste cazuri” – a afirmat Dorel Coica.

El i-a propus şi consilierului liberal Valeriu Bancea să formeze un grup de lucru împreună cu ceilalţi colegi jurişti şi să verifice ei înşişi legalitatea acestor înstrăinări, respectiv concesionări, dacă tot vrea să se aloce pe ordinea de zi a fiecărei şedinţe de Consiliu Local câte un punct dedicat special situaţiei Hotelului Dacia.

La fel „pentru a-i linişti pe toţi cei care aruncă pe Facebook diverse cifre despre costurile operei de artă din centru, adică groapa ce poartă numele fostului primar”, Dorel Coica a făcut un apel public „autorităţilor de cercetare ale statului” să verifice contractul încheiat la vremea respectivă pentru execuţia lucrărilor, toate documentele urmând să le fie puse la dispoziţia lor de către Primărie.

„În final, pentru a-i linişti pe cei care-şi fac griji pentru popularitatea mea în urma deciziei de a demola garajele construite ilegal în cartiere, îi anunţ că decizia mea rămâne fermă şi toate garajele vor fi demolate, iar ei nu ar mai trebui să-şi facă griji, dimpotrivă, să se bucure, deoarece eu astfel îmi fac mulţi duşmani în rândul proprietarilor acelor garaje, ceea ce constituie capital electoral în plus pentru ei. Sau aşa cred ei” – a încheiat primarul Dorel Coica. 

P.S.
Din partea consilierilor locali UDMR vizaţi, am primit un scurt comunicat de presă, pe care îl publicăm integral:

Aflându-se acasă între două excursii exotice, primarul Dorel Coica lansează „atacul tradiţional de duminică” împotriva consilierilor locali, exact în Duminica Floriilor.

Acest gest denotă o laşitate ieşită din comun, deoarece la şedinţele publice fuge de întrebări, pe de altă parte şi o lipsă de respect faţă de sărbătoarea religioasă a altora.

Din acest motiv, noi astăzi NU vom da răspunsuri la atacuri personale, dar luni vom da replică punctuală şi vom adresa distinsului primar câteva alte întrebări incomode.

Cu respect pentru sătmăreni,
Consilierii locali UDMR Nits Janos, Maskulik Csaba, Butka Gergely 

1904 vizite
Distribuie pe