Locale Altele
Vineri, 25 Iunie 2021
Vin, 25 Iun 2021
Aproape 1.000 de asistați social au făcut curățenie în județ
Prefectura Satu Mare  - Vineri, 4 Iunie 2021

Propunerea prefectului județului înaintată Colegiului Prefectural din luna aprilie privind demararea la nivelul întregului județ a unei acțiuni de identificare și salubrizare a locurilor afectate de depozitări necontrolate a deșeurilor, cu implicarea autorităților locale și a beneficiarilor de ajutor social în activitatea de curățenie, a fost adoptată de forul consultativ. 

Drept urmare, în toată această perioadă, pe întreg teritoriul județului Satu Mare au avut loc activități de igienizare și salubrizare, finalitatea acestora fiind un mediu mai curat, și mai sănătos dar și comunități  îngrijite, atractive pentru locuitori dar și pentru vizitatori sau turiști.

Prin Ordinul 188/17.05.2021 prefectul Altfatter Tamás a dispus constituirea comisiei mixte pentru organizarea activităţii de verificare și monitorizare a desfășurării activităților de curățenie pe raza unităților administrativ-teritoriale de pe cuprinsul județului Satu Mare în perioada 17.05.-01.06.2021, iar pentru obținerea unor rezultate bune, prefectul a implicat în coordonarea acestei acțiuni Comisariatul Județean al Gărzii Naționale  de Mediu și Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială.

În baza prevederilor Legii nr. 416 din 18 iulie 2001 privind venitul minim garantat, persoanele apte de muncă din familiile pentru care se asigură venitul minim garantat vor efectua lunar, cel mult 72 de ore, la solicitarea primarului, acțiuni sau lucrări de interes local fără a se putea depăși regimul normal de lucru și cu respectarea normelor de securitate și igienă a muncii. 

Acțiunea demarată de Instituția Prefectului are și scopul de a verifica modul în care primăriile din județul Satu Mare au întocmit un plan de acțiuni sau de lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă pe care beneficiarii de ajutor social trebuie să le presteze, respectiv dacă și sub ce formă țin evidența efectuării acestor ore, obligații prevăzute de Legea venitului minim garantat.

Bilanțul acestei activități, care se înscrie între evenimentele locale demarate de instituții și alte organizații pentru a sărbători, ca în fiecare an pe data de 5 iunie Ziua Mondială a Mediului, se prezintă astfel:

-           au fost implicate  toate primăriile din județul nostru, cu participarea a peste 800 de persoane apte de muncă dintre beneficiarii de prestații sociale, dar și cu participarea a 250 persoane din cadrul aparatului de lucru al primăriilor și a mai mult de 500 voluntari;

-           a fost colectată și predată spre eliminare conform legii sau reciclare o cantitate de peste 700 mc de deșeuri prin operatorii de salubrizare;

-           au fost igienizate locații precum văi, drumuri comunale și județene, parcuri, șanțuri și rigole, depozite ad-hoc identificate, maluri de bălți și lacuri, târguri, păduri dar și zone centrale sau de agrement din unele comunități.

Prefectul Altfatter Tamás mulțumește primarilor care s-au implicat și care au transformat această acțiune într-una reușită, multe zone și locații din județ și-au redescoperit valoarea estetică și atractivitatea printr-o simplă activitate de ecologizare.

”Trebuie să mergem mai departe – vom permanentiza această activitate și solicit tuturor primăriilor să nu transformăm o obligație legală – munca în folosul comunității a beneficiarilor de prestații sociale – într-o formalitate birocratică, doar pe hârtie. Sunt bani publici, cei apți de muncă au obligații. Am dovedit că se poate și că obținem rezultate.”

1678 vizite
Distribuie pe