Locale Altele
Sambata, 3 Decembrie 2022
Sam, 3 Dec 2022
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Mircea Govor, după alegerea Cristinei Ilieș în funcția de viceprimar: Este o onoare și o responsabilitate!
Florin Răchitan  - Miercuri, 7 Septembrie 2022

Imediat după alegerea reprezentantei PSD în Consiliul Local, Cristina Ilieș, în funcția de viceprimar al municipiului Satu Mare, președintele organizației județene a acestei formațiuni politice, Mircea Govor, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că aceasta este ”o zi specială, în care un vis a devenit realitate”.

El a reamintit că de când a preluat din nou conducerea PSD Satu Mare și-a propus ca țel readucerea partidului în conducerea municipiului și județului, iar obținerea unui post de viceprimar al capitalei de județ este ”o onoare și, în același timp, o responsabilitate”.

De asemenea, Mircea Govor a ținut să precizeze că ”nu suntem supușii nimănui” și că vor lucra împreună cu aliații cu care au dat mâna pentru binele sătmărenilor, la fel cum a declarat și noua viceprimăriță, Cristina Ilieș.

1015 vizite
Distribuie pe