Proiectul celui de-al treilea pod peste Someş pune în dificultate Primăria Satu Mare, care se vede nevoită să bage adânc mâna în bugetul municipalităţii pentru unele exproprieri.
O documentaţie a Planului Urbanistic Zonal (PUZ) a fost analizată miercuri de către membrii Comisiei de Siguranţă a Circulaţiei, care au ajuns la concluzia că viitoarea construcţie va cere costuri suplimentare pentru ca traficul spre noul pod să poată fi făcut aşa cum prevede proiectul.
Vă reamintim că cel de-al treilea pod peste Someş va avea o lungime de aproximativ 400 de metri, va avea doi piloni pe cele două maluri ale râului, patru benzi de circulaţie şi două sensuri giratorii, unul care se va afla la intersecţia Bulevardul Henri Coandă cu strada Ştrandului, iar altul în zona supermarketului Interex din Micro 17, pe Bulevardul Independenţei.
Pentru a ca autoturismele să poată urca podul de pe Bulevardul Henri Coandă, Primăria va trebui să negocieze cu proprietarul clădirii care deţine un parc auto în curte. Practic, aceasta va trebui demolată pentru a face loc unui drum de acces spre pod, în condiţiile în care se intenţionează şi amenajarea unui sens giratoriu.
Patronul firmei respective ne-a declarat că nu l-a contactat încă nimeni de la Primărie despre această situaţie, însă a recunoscut că a fost informat din alte părţi despre o eventuală expropriere.
"Dacă se făcea podul ceva mai încolo, lângă pasajul de pe Fabricii, erau mai multe exproprieri, însă în varianta asta se fac doar trei, asta din câte ştiu eu. Am investit aici circa 270.000 de euro, iar dacă va fi cazul voi cere o sumă care să-mi acopere cheltuielile" - declară Dan Corodan.
Viceprimarul Adrian Albu spune că lucrurile nu sunt încă clarificate, iar PUZ-ul poate suferi încă modificări, proiectul nefiind finalizat. Cert este că podul mult aşteptat de şoferii sătmăreni le va da bătăi de cap celor din Primărie, care vor trebui să-i convingă şi pe reprezentanţii companiei Penny Market să renunţe la terenul pe care l-au achiziţionat, aceştia pregătind deja construcţia unui magazin în spatele staţiei de carburanţi OMV. Se ia în calcul posibilitatea ca municipalitatea să le ofere la schimb un alt teren pentru amplasamentul construcţiei Penny Market, iar proiectul actual să fie respectat.
Firma SC Iptana SRL Bucureşti este cea care se ocupă de tot ce înseamnă documentaţia topografică, Planul Urbanistic Zonal, studiul de fezabilitate al podului şi cea care va identifica proprietăţile ce nu se află pe domeniul statului. Cât despre costurile lucrărilor de construcţie la viitorul pod peste Someş, acestea se ridică la peste 15 milioane de euro, însă, deocamdată, nimeni nu ştie când se vor demara.