Locale Altele
Duminica, 24 Octombrie 2021
Dum, 24 Oct 2021
Marea plombare începe de Ziua Păcălelilor
Florin Răchitan  - Luni, 28 Martie 2011

Preluând ştafeta de la preşedintele Consiliului Judeţean, Csehi Arpad, care tocmai a devenit tătic, vicepreşedintele Mircea Govor a condus şedinţa de luni în care a anunţat că plombările pe drumurile din judeţ vor începe în 1 aprilie, dând asigurări că aceasta nu este o păcăleală.


 

Tot în legătură cu infrastructura judeţului, consilierii judeţeni au aprobat „declasificarea” unor Drumuri Judeţene în drumuri de interes local, în speranţa că aşa se vor putea obţine mai uşor fonduri pentru reabilitarea lor. Este vorba despre drumurile care fac legătura dintre Halmeu şi Tarna Mare până în satul Văgaş, respectiv între Tarna Mare şi frontiera cu Ucraina.


 

De asemenea, a fost trecut în administrarea Consiliului Judeţean drumul dintre Doba şi groapa ecologică de gunoi a judeţului, despre Mircea Govor a spus că deja este modernizat în proporţie de 80%.
 

 

În cadrul aceleiaşi şedinţe a fost aprobată încetarea mandatului de consilier judeţean al PDL-istului Marius Balaji, care a fost înlocuit de colegul său de partid, Ioan Nistor. Acesta a depus jurământul într-un scurt moment solemn al şedinţei.

2005 vizite
Distribuie pe