Locale Altele
Sambata, 19 Iunie 2021
Sam, 19 Iun 2021
Nu sunt bani pentru asistenții personali din județ
Ioana Gavrău  - Marti, 15 Noiembrie 2011
Dacă acum aproximativ o lună de zile, îngrijitorii persoanelor cu handicap din municipiu nu și-au primit salariile integrale, acum sunt probleme în județ. Majoritatea primăriilor nu mai au fonduri pentru a plăti salariile oamenilor. Toader Cornica este unul dintre sătmărenii aflați în această situație. Bărbatul spune că nu și-a primit banii de cinci luni.

Toader Cornica, din Cămârzana, este asistent personal, fiind plătit cu 500 lei pe lună, banii fiind asigurați de Consiuliul Local al comunei.

Problema este că Primăria nu mai are bani în contul deschis special de Guvernul României, sumele fiind virate la începutul anului, însă doar pentru șase luni.

Oamenii sunt disperați. Vrem să mergem la București pentru a ne face dreptate. Nu primim banii, au trecut deja 5 luni. Nu putem cumpăra nimic“, a spus Toader Cornica.

Primăria nu poate face nimic

Sunt 33 de persoane în această situație. Din păcate nu avem fonduri. Banii pe primele șase luni ale anului s-au terminat. Oamenii sunt revoltați, însă nu putem decât să așteptăm ca Guvernul să vireze banii“, a spus Ioan Pop Hotcaș, primarul comunei Cămârzana.

Nu este singura localitate unde sunt probleme. Majoritatea comunelor se confruntă cu aceste lipsuri, însă toate așteaptă măsuri din partea Guvernului.

Din fericire, la nivel de municipiu, problema a fost rezolvată, toți asistenții personali și-au recuperat salariile.


1256 vizite
Distribuie pe