Scăderea cu aproape 800 a numărului de cauze noi înregistrate la Judecătoria Satu Mare în 2011 în comparaţie cu anul precedent denotă un apetit mai scăzut al sătmărenilor pentru procese în instanţă, dar şi aşa un judecător sătmărean este împovărat în fiecare an cu aproape 1.200 de dosare, peste media naţională. Nu e de mirare că abia aşteaptă să „scape” de Judecătorie.
Aşa s-ar putea rezuma bilanţul activităţii Judecătoriei Satu Mare pe anul 2011, prezentat marţi în cadrul unei conferinţe de presă de preşedintele Claudiu Adrian Zbona şi purtătoarea de cuvânt Crina Corina Hotca.
Potrivit datelor statistice din bilanţ, Judecătoria Satu Mare a avut de soluţionat în cursul anului trecut un număr total de 19.000 de cauze, din care aproape 14.000 au fost cauze noi, cu 782 mai puţine decât în anul 2010.
Se pare că numărul dosarelor a scăzut datorită preluării unei părţi a divorţurilor de către notari, datorită activităţii mediatorilor, dar şi a scăderii numărului de contestaţii a contravenţiilor de circulaţie.
„Sătmărenii depun din ce în ce mai puţine plângeri împotriva amenzilor şi sancţiunilor de circulaţie, deoarece nu prea mai au şanse în faţa probaţiunii bine puse la punct de Poliţie” – a declarat judecătoarea Crina Corina Hotca.
Cea mai gravă problemă cu care se confruntă Judecătoria Satu Mare o reprezintă fluctuaţia magistraţilor, în condiţiile în care aceştia lucrează mai mult decât colegii lor din alte judeţe, iar acum Consiliul Superior al Magistraturii a decis să le reducă şi mai mult numărul, de la 21, câţi sunt în prezent, la 17, de la mijlocul acestui an. Reducerea numărului lor se va face prin blocarea posturilor rămase libere după promovarea unor judecători la Tribunal sau plecarea lor la alte instanţe.
„În fiecare an pierdem câte 4 – 5 colegi, care fie sunt promovaţi la Tribunal, fie pleacă în alte judeţe după ce ajung la finalul termenului obligatoriu de 3 ani în care trebuie să-şi desfăşoare activitatea la Satu Mare. La noi e cea mai mare fluctuaţie de personal, ceea ce ne îngreunează munca şi mai mult” – a declarat preşedintele Judecătoriei Satu Mare, Claudiu Adrian Zbona.