Locale Altele
Sambata, 8 Mai 2021
Sam, 8 Mai 2021
Brutarii strică pâinea
Leontina Volosciuc  - Marti, 2 Septembrie 2008

Nu mai puţin de 22 de producători de pâine şi produse de panificaţie din judeţ au fost sancţionaţi contravenţional de către inspectorii OJPC după ce au fost descoperite numeroase nereguli la produsele lor.

De exemplu, la fabricarea pâinii negre, majoritatea producătorilor folosesc făină albă în proporţie de 60-80%. De asemenea au fost găsite pâini care cântăresc cu 30-70 grame mai puţin decât ar trebui.

Nu numai producătorii de pâine au fost luaţi la puricat, ci şi unităţile de alimentaţie publică, unde inspectorii au găsit produse expirate, produse congelate cu arsuri, barmani care percepeau tarife mai mari decât cele afişate sau nespecificarea ingredientelor pe etichete.

În cadrul controalelor au fost sancţionaţi 39 de operatori economici cu amenzi în valoare totală de 93.000 lei. Inspectorii OJPC au mai oprit de la comercializare produse depozitate într-un frigider care nu funcţiona de 24 de ore.

1263 vizite
Distribuie pe