Poliţiştii Secţiei 3 Gherţa Mică Poliţie Rurală anchetează împrejurările comiterii unei agresiuni
Marţi dimineaţa, după ora 10.00, o localnică din Gherţa Mică a reclamat
Poliţiştii rurali au demarat de îndată ancheta stabilind că pe fondul consumului de alcool şi a unor neînţelegeri a avut loc o altercaţie între Ioan G., de 27 de ani şi Nicolae G., de 28 de ani, pe de o parte şi Mihai G., de 25 de ani şi Grigore G., de 62 de ani, pe de altă parte. Cei patru bărbaţi s-au agresat reciproc, lovindu-se cu sticle de bere, iar în timpul scandalului Ioan G, de 27 de ani l-a înţepat cu un cuţit în abdomen pe Mihai G., de 25 de ani,
Victima a fost transportată
Ancheta este în derulare în acest moment, fiind audiaţi martori şi administrate probe pentru a se putea stabili cu exactitate împrejurările în care au fost exercitate violenţele.
Ioan G., de 27 de ani este anchetat în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală gravă cu punerea în primejdie a vieţii persoanei.