Locale Altele
Miercuri, 27 Octombrie 2021
Mie, 27 Oct 2021
O fetiţă a degerat după ce mama a scos-o în frig
Leontina Volosciuc  - Luni, 26 Ianuarie 2009

O fetiţă de doar 8 ani a fost internată la Spitalul Judeţean Satu Mare cu degerături după ce a fost scoasă în frig de mama sa.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Satu Mare, Bobi Demian, a declarat că minora, domiciliată în Viile Satu Mare, a suferit degerături ale degetelor de la ambele picioare şi o arsură la nivelul mâinii drepte. Unii cunoscuţi ai familiei au relatat faptul că în urmă cu o săptămână fetiţa a fost scoasă afară din casă de mama sa şi concubinul acesteia, beţi amândoi, şi ţinută desculţă mai multe ore în zăpadă.

Fetiţa va fi internată în spital până la sfârşitul acestei săptămâni. Între timp, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Satu Mare a deschis o anchetă în acest caz.


Directorul instituţiei, Adrian Marc, a declarat că mama copilului şi concubinul acesteia neagă că ar fi ţinut-o în frig, iar la finalul anchetei se va lua o decizie. "Dacă în urma anchetei va reieşi că mama a aruncat-o afară din casă, vom propune ordonanţă preşedenţială de scoatere a fetiţei din familie. Familia nu este un caz social, de aceea presupunem că mama a vrut să pedepsească fetiţa pentru ceva", a mai spus Adrian Marc.

Tags: fetita  inghetata  viile satu mare  
3699 vizite
Distribuie pe