Marţi după-masă, în jurul orei 17, un tânăr cu un fular pe faţă a jefuit casieria societăţii RDS-RCS de pe strada Lalelei din Satu Mare.
Profitând de faptul că la ora respectivă nu erau clienţi în casierie, iar la ghişeu era o singură casieriţă, infractorul a ameninţat-o pe aceasta cu un pistol despre care nu se ştie încă dacă era funcţional sau doar de jucărie şi i-a cerut să-i predea toate încasările din timpul zilei.
Speriată, casieriţa nu a opus rezistenţă şi s-a conformat, predându-i infractorului toţi banii încasaţi, în sumă totală de aproape 5.000 de lei.
Totul s-a petrecut în câteva zeci de secunde, iar după ce tânărul a fugit cu banii, casieriţa a anunţat imediat Poliţia.
La faţa locului au descins efective importante ale forţelor de ordine, iar la această oră se fac cercetările obişnuite în asemenea situaţii. De asemenea, Poliţia a organizat filtre la ieşirile din oraş.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Satu Mare, Roxana Cristea, există deja un cerc de suspecţi, iar oamenii legii audiază martorii.
UPDATE
Poliţiştii au vizionat casetele de supraveghere cu imaginile din interiorul casieriei înregistrate în ultimele zile şi, pe baza acestora, cercul de suspecţi se restrânge.
La ora actuală există un singur martor ocular care a declarat anchetatorilor că a observat un bărbat de aproximativ 30 de ani, înalt de 1,80 m, care purta o haină de culoare închisă cu dungi albe, blugi şi adidaşi de culoare albă, care a fugit spre digul Şomeşului la câteva momente după executarea jafului.
O informaţie de ultimă oră dezvăluie faptul că infractorul se poate considera ghinionist, deoarece în casierie, într-un alt sertar, mai erau 20.000 de lei, de care nu avea habar şi i-a ratat. Dacă citeşte aceste rânduri, acum se dă cu capul de pereţi!
Se lucrează la portretul robot al tâlharului
Poliţiştii sătmăreni lucrează la întocmirea portretului robot al autorului tâlhăriei de la casieria societăţii RDS din cartierul Micro 16, de pe strada Lalelei.
Misiunea este destul de dificilă, la fel ca şi în cazul identificării amprentelor de pe uşa casieriei, deoarece bărbatul avea faţa acoperită. Pe cap purta o şapcă de baseball acoperită cu gluga jachetei, iar pe faţă avea un fular.
Potrivit poliţiştilor, în această situaţie, casieriţei care era de serviciu la ora la care a avut loc tâlhăria, şi care a fost ameninţată cu un pistol, îi este greu să-l identifice pe autor şi să ajute la întocmirea portretului robot.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei, Roxana Cristea, a precizat că dacă va fi prins, infractorul riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 20 de ani.
Vom reveni cu amănunte...