Miercuri, polițiștii rutieri negreșteni au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier produs în comuna Călinești Oaș.
În fapt, un conducător auto de 71 de ani din localitate, conducând un autoturism pe strada Barajului, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat cu autoturismul într-un gard împrejmuitor de pe partea dreaptă a direcției de mers.
În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a doi tineri, de 24 respectiv 21 de ani, ambii pasageri în autoturism, care au fost transportați la Spitalul orășenesc Negrești Oaș, pentru îngrijiri medicale.
Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii eventualei alcoolemii și i-a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.