Răspunzând la solicitarea telefonică a unui proprietar de teren agricol de pe raza comunei Rătești, care reclama că persoane necunoscute sustrag porumb de pe parcela lui, polițiștii Secției Rurale Beltiug au intervenit prompt, joi în jurul orei 18:00, surprinzând în flagrant autorii.
Astfel au fost identificați și prinși trei bărbați din Rătești cu vârste de 57, 38, respectiv 18 ani , în timp ce sustrăgeau cu căruța 8 saci cu porumb știuleți de pe parcela reclamantului, în cantitate de aproximativ 200 kg.
Cei trei sunt cercetați în stare de libertate sub aspectul săvarșirii infracțiunii de furt.