Activităţile de documentare şi investigare efectuate de poliţiştii judiciariști din Carei au dus la identificarea unui minor din municipiu, bănuit de comiterea unui furt dintr-o unitate de învățământ. Prejudiciul a fost recuperat.
Miercuri, Poliţia Municipiului Carei, a fost sesizată de către directorul unei școli din localitate, cu privire la faptul că în cursul dimineții, în incinta școlii, s-a comis un furt.
Cercetările efectuate de poliţiştii de investigaţii criminale, în colaborare cei de ordine publică și cu sprijinul specialiștilor criminaliști, au condus la identificarea unui minor de 13 ani din Carei, care în data de 19.10.2016, în jurul orei 06.30 profitând de faptul că ușa de acces în incinta unității școlare era închisă dar neasigurată, ar fi intrat într-o sală de clasă de unde ar fi sustras articole de îmbrăcăminte sportivă, în dauna a doi elevi.
Prejudiciul de aproximativ 400 lei, a fost recuperat în totalitate, cercetările urmând să continue sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.