Sîmbătă, în jurul orei 09:30, un conducător auto de 27 de ani din Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism pe b-dul Lucian Blaga, a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Cu ocazia verificărilor efectuate la faţa locului de poliţiştii rutieri, s-a constatat că acesta nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
I s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.