Marți, în jurul orelor 18:10, poliţiştii Biroului Rutier Satu Mare au fost solicitaţi să intervină pentru soluţionarea unui eveniment rutier, petrecut pe strada Constantin Brâncuşi şi soldat cu pagube materiale.
La faţa locului s-a stabilit faptul că un conducător auto de 49 de ani din Câmpina, judeţul Prahova, în timp ce a conducea un autoturism pe strada Brâncuşi, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, producându-se avarii ambelor vehicule.
Ca urmare a efectuării de verificări specifice în astfel de situaţii, poliţiştii au stabilit că cel de la volan nu deţinea permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Mai mult decât atât, testarea alcoolscop a relevat faptul că acesta avea o concentraţie alcoolică de 1,40 mg/l în aerul expirat.