Locale Altele
Joi, 24 Aprilie 2025
Joi, 24 Apr 2025
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
A căzut cu mopedul în șanț și și-a pierdut viața. Nu avea permis de conducere.
Poliția Satu Mare  - Luni, 31 Iulie 2017

Duminică, în jurul orei 09:40,  polițiștii Secției de  Poliție Rurală Negrești Oaș, aflându-se în executarea serviciului de patrulare pe raza localității Trip, au observat un moped în șanțul de pe marginea unui drum din localitate.

Totodată, lângă moped au depistat o persoană care prezenta leziuni la nivelul capului, pe care au identificat-o ca fiind un bărbat de 69 ani, din Trip.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul găsit la locul evenimentului, s-a deplasat cu un moped pe strada Fabricii, iar pe fondul  neadaptării vitezei de deplasare la intrarea în intersecția cu strada  Principală, a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în șanțul de beton de pe marginea părții carosabile.

În urma extinderii verificărilor, polițiștii au constatat că cel în cauză nu deține permis de conducere de nici o categorie.

Bărbatul accidentat a fost transportat la Spitalul Negrești Oaș pentru a i se acorda îngrijiri medicale, dar în jurul orei 13:30 a survenit decesul acestuia.

Cercetările continuă  pentru stabilirea întregului complex de împrejurări în care s-au produs evenimentele rutiere.

Tags: moped  barbat  accident  deces  
1572 vizite
Distribuie pe


Un sătmărean și-a luat țeapă de 18.000 de euro după ce a cumpărat o rablă de mașină de la bătrân din Botoșani
Încă o ”caravană românească a morții” oprită de vameșii maghiari la Csengersima
Cei trei interlopi au fost arestați. Mascații au blocat strada! VIDEO
Amendă de peste 1.000 de euro pentru un român care a vrut să treacă o mașină pe platformă prin vama maghiară
Mai aveau puțin până la pensie, dar s-a certat cu nevasta și a amenințat-o. Acum nu mai are voie să intre în casă
A vrut să treacă de vama maghiară cu o dubă trasă de altă dubă. Nu a trecut
Un oșan, care fugea de pușcărie, s-a gândit că cel mai bun loc unde să se ascundă de Poliție e acasă. Nu s-a gândit bine
Încă un ”trenuleț” blocat de vameșii maghiari înainte de a intra în România
Fraierul anului: a vrut să intre în țară pe la Vama Petea, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, deși avea mandat de arestare pe numele său
Între altar și escrocherii
A vrut să treacă o camionetă pe platformă prin vama maghiară. N-a reușit.
Polițiștii au găsit mașina Jmekerului cu Audi într-o șură
Permis de conducere fals cumpărat cu 500 euro
Platformă auto periculoasă oprită la Csengersima. Polițiștii maghiari nu au permis intrarea ei în România
Biuţa, „scăpat” de autorităţi
Fraieri pe bandă rulantă la intrarea în țară. Condamnați la pușcărie pentru conducere fără permis, prinși la Vama Petea
Radare fixe în cinci localităţi din judeţ
Şmecherii se plimbă cu maşinile pe gheaţa lacului Călineşti
Beat la volan, a intrat cu maşina într-o pompă de la benzinărie
Jaf armat la RDS - UPDATE