Locale Altele
Duminica, 16 Mai 2021
Dum, 16 Mai 2021
A fugit din izolare pentru un telefon și o legătură de chei. Sătmăreanul este urmărit penal.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare  - Joi, 9 Aprilie 2020

Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Parchetului de lângă Tribunalul Satu Mare este abilitat să comunice următoarele:

La data de 9.04.2020 la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare a fost înregistrat dosarul penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art.352 alin 2. Din C.pen ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de cercetare penală.

În data de 6.04.2020, organele de poliție din cadrul Poliției Municipale Satu Mare – Biroul de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că numitul B.V. a părăsit imobilul în care era izolat, trecând peste o fundație de gard, în fața imobilului în care locuiește fosta soție împreună cu cei doi minori pentru a lua un telefon mobil de la aceasta și o legătură de chei auto.

Urmărirea penală este efectuată de lucrătorii poliției judiciară din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare – Biroul Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.

Precizăm că activitățile procesuale efectuare în cadrul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală și au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale, precum și a prezumției de nevinovăție.

Tags: dosar penal  izolare  combatere  boli  
1122 vizite
Distribuie pe