Trei bărbaţi de culoare au fost prinşi în timp ce intenţionau să treacă frontiera ilegal din România în Ungaria. Cei trei doreau să ajungă în Vestul Europei pentru a-şi găsi un loc de muncă.
Doi cetăţeni sunt din Senegal şi unul din Camerun, au vârste cuprinse între 26 şi 38 de ani şi sunt solicitanţi ai statutului de azilant în ţara noastră.
Cei trei bărbaţi au fost prinşi în noaptea de miercuri spre joi de poliţiştii de frontieră din cadrului Sectorului Petea, care au folosit în acest scop autospeciala de termoviziune.
Cei trei africani au declarat că au ajuns cu trenul de la Bucureşti în Baia Mare, iar de acolo au venit cu un taxi până în apropiere de Petea. După ce au coborât din taxi şi-au continuat călătoria pe jos, pe frontiera verde, încercând să ajungă ilegal în Ungaria, dar la câteva sute de metri de linia de frontieră au fost opriţi de poliţiştii de frontieră.
Cei trei sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.