Locale Altele
Joi, 21 Octombrie 2021
Joi, 21 Oct 2021
Criminalul din centrul Sătmarului a fost trimis după gratii
Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare  - Luni, 31 August 2020

Biroul de Informare și Relații Publice al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare a transmis astăzi faptul că S.V.A. care a omorât cu sânge rece un tânăr în centrul Sătmarului a fost trimis după gratii.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au formulat un referat cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile față de inculpatul S.V.A. cercetat pentru sărvâșirea infracțiunii de omor faptă prev. și ped. De art 188 al 1. C. pen, inculpat față de care s-a luat măsara reținerii pe o durată de 24 de ore la data de 29.08.2020 ora 7.30.

În referatul întocmit în cauză, procurorii au reținut următoarele: în data de 28.08.2020, în jurul orei 22.30, în timp ce se aflau în fața imobilului situat în Piața Libertății nr.18 din Satu Mare, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul S.V.A. a aplicat victimei O.B. o lovitură cu cuțitul la nivelul hemitoracelui stâng, lovitură care a provocat hemoragia internă consecutivă unei plăgi înțepat-tăiate penetrante în cavitatea toracică stângă cu lezarea cordului și ulterior decesul victimei.

Referatul împreună cu dosarul a fost trimis spre competenta soluționare la Tribunalul Satu Mare.

În data de 29.08.2020, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare a emis mandatul de arestare preventivă față de inculpatul S.V.A pe o durată de 30 de zile.

La efectuarea cercetărilor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare – Serviciul de Investigații Criminale.

Tags: criminal  arest  satu mare  omor  
775 vizite
Distribuie pe