Locale Altele
Sambata, 31 Iulie 2021
Sam, 31 Iul 2021
Ucrainenii se plimbă prin județul Satu Mare cu mașinile burdușite cu țigări de contrabandă
Poliția Satu Mare  - Vineri, 9 Iulie 2021

La data de 8 iulie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au organizat o acțiune pe raza orașului Negrești-Oaș, pe linia combaterii contrabandei cu țigări.

Astfel, au identificat două autoturisme care prezentau suspiciuni că efectuează activități de contrabandă cu țigări.

S-a procedat la urmărirea acestora, unul dintre autoturisme fiind oprit pe raza județului Maramureș, cu sprijinul polițiștilor de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.

În urma controlului efectuat, polițiștii au stabilit faptul că persoana de la volan este un tânăr, de 27 de ani, cetățean ucrainean, care transporta în autoturism 228.560 fire țigarete,cu timbre fiscale cu inscripția for dutyfreeonly de proveniență Ucraina.

Cel de al doilea autoturism a fost oprit pe raza municipiului Satu Mare cu sprijinul polițiștilor rutieri din cadrul Poliției municipiului Satu Mare.

În urma controlului efectuat polițiștii au stabilit faptul că persoana de la volan este un tânăr, de 21 de ani, de asemenea, cetățean ucrainean, iar în autovehiculul condus de către acesta au fost găsite 280.000 de fire țigarete, cu timbre fiscale cu inscripția for dutyfree only, de proveniență Ucraina.

În ambele cazuri cercetările continuă în cadrul dosarelor penale întocmite, tânărul de 27 de ani, depistat pe raza județului Maramureș, fiind reținut pentru 24 de ore de către polițiștii maramureșeni.

De asemenea, polițiștii de investigații a criminalității economice sătmăreni au dispus reținerea pentru 24 de ore a tânărului de 21 de ani, ridicarea în vederea confiscării a întregii cantități de țigarete și a autoutilitarei, în cadrul dosarului penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.

1809 vizite
Distribuie pe