Locale Altele
Duminica, 4 Iunie 2023
Dum, 4 Iun 2023
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Fără petarde de Revelion
Sergiu Lenghel  - Marti, 15 Decembrie 2009

De acest lucru ne asigură poliţiştii sătmăreni, care vor să prevină comercializarea ilegală a obiectelor artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice.

 

Comisarul-şef Gavril Todor, împuternicit la comanda Serviciului Arme, Exploziv, Substanţe Periculoase, şi agentul şef principal Dan Şipoş, din cadrul aceluiaşi departament, au tras un semnal de alarmă, în cadrul unei conferinţe de presă, cu privire la deţinerea şi folosirea de petarde şi pocnitori, aceasta fiind considerată ilegală şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an.

La conferinţă au mai participat şi adjunctul IPJ, comisarul-şef Florentin Vlad, respectiv subcomisar Camelia Borz.

 

Poliţiştii au reamintit faptul că Legea privind regimul materiilor explozive a limitat atât categoria comercianţilor ce pot efectua acte de comerţ cu obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, cât şi categoriile de obiecte pirotehnice care pot fi comercializate către persoanele fizice.

 

Prin urmare, vânzarea acestor obiecte se face numai de către persoanele juridice autorizate în acest sens şi numai în locuri autorizate în acest scop.

 

În ceea ce priveşte categoriile de obiecte pirotehnice care pot fi comercializate, acestea sunt numai cele din clasa I, excepţie din această clasă făcând artificiile din categoria "obiecte zburătoare luminoase" şi  pocnitorile care nu pot fi comercializate către persoanele fizice şi pe care acestea nu le pot deţine sau folosi. Mai pe româneşte, sătmărenii trebuie să se mulţumească pentru acest sezon de iarnă doar cu lumânări folosite pe tortul de nuntă, artificii cu confetti sau jerbele cu scântei.

 

În judeţul Satu Mare zece firme sunt autorizate să comercializeze aceste obiecte pirotehnice, iar o singură firmă poate organiza jocurile de artificii de Revelion, în Piaţa 25 Octombrie.

Tags: petarde  pocnitori  revelion  
1576 vizite
Distribuie pe


Un sătmărean și-a luat țeapă de 18.000 de euro după ce a cumpărat o rablă de mașină de la bătrân din Botoșani
Încă o ”caravană românească a morții” oprită de vameșii maghiari la Csengersima
Cei trei interlopi au fost arestați. Mascații au blocat strada! VIDEO
Amendă de peste 1.000 de euro pentru un român care a vrut să treacă o mașină pe platformă prin vama maghiară
Mai aveau puțin până la pensie, dar s-a certat cu nevasta și a amenințat-o. Acum nu mai are voie să intre în casă
Un oșan, care fugea de pușcărie, s-a gândit că cel mai bun loc unde să se ascundă de Poliție e acasă. Nu s-a gândit bine
A vrut să treacă de vama maghiară cu o dubă trasă de altă dubă. Nu a trecut
Încă un ”trenuleț” blocat de vameșii maghiari înainte de a intra în România
Fraierul anului: a vrut să intre în țară pe la Vama Petea, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, deși avea mandat de arestare pe numele său
Între altar și escrocherii
A vrut să treacă o camionetă pe platformă prin vama maghiară. N-a reușit.
Polițiștii au găsit mașina Jmekerului cu Audi într-o șură
Platformă auto periculoasă oprită la Csengersima. Polițiștii maghiari nu au permis intrarea ei în România
Permis de conducere fals cumpărat cu 500 euro
Fraieri pe bandă rulantă la intrarea în țară. Condamnați la pușcărie pentru conducere fără permis, prinși la Vama Petea
Biuţa, „scăpat” de autorităţi
Radare fixe în cinci localităţi din judeţ
Beat la volan, a intrat cu maşina într-o pompă de la benzinărie
Şmecherii se plimbă cu maşinile pe gheaţa lacului Călineşti
Jaf armat la RDS - UPDATE