Locale Altele
Miercuri, 12 Mai 2021
Mie, 12 Mai 2021
Un taximetrist şi-a băgat clientul în spital
Poliţia Satu Mare  - Joi, 14 Aprilie 2011

Miercuri după-amiază, în jurul orei 17,45, prin serviciul naţional unic apeluri de urgenţă 112, poliţiştii sătmăreni au fost sesizaţi că pe strada Trandafirilor se află un bărbat căzut la pământ, în stare de inconştienţă.

 

Din verificările efectuate de către agenţii de siguranţă publică a rezultat faptul că, pe fondul unei discuţii divergente, referitoare la neplata unei sume de bani, Dumitru P. de 43 de ani din Satu Mare, şofer de taxi, l-a împins pe Vasile L. de 61 de ani din Satu Mare, pasager în taxi,  iar acesta din urmă s-a dezechilibrat şi a căzut, rănindu-se.

 

Victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. În prezent, faţă de bărbatul de 43 de ani, poliţiştii de investigaţii criminale efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală.

1151 vizite
Distribuie pe