Locale Altele
Marti, 7 Decembrie 2021
Marti, 7 Dec 2021
Record la arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare
Poliția Satu Mare  - Vineri, 22 Iulie 2011
12 persoane introduse în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare în mai puţin de 24 de ore. În cursul anului 2011, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, pe linia activităţii de arest transfer, au fost încarcerate 180 de persoane, s-au efectuat 40 de transferări privind 126 de persoane şi au fost efectuate 477 de escortări a 703 persoane.

Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv este structura de specialitate din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare care asigură primirea, înregistrarea, încarcerarea, supravegherea, paza, punerea în libertate a persoanelor private de libertate, în condiţiile prevăzute de legislaţia naţională şi cea comunitară. 

Demn de menţionat este faptul că recordul din acest an a fost atins în data de 19 iulie, dată la care în arestul Inspectoratului au fost introduse, în mai puţin de 24 de ore, 12 persoane suspecte, din trei cauze penale.

1230 vizite
Distribuie pe