Locale Altele
Sambata, 26 Octombrie 2024
Sam, 26 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Turneu naţional de teatru organizat de Centrul Cultural Carei
Florin Răchitan  - Joi, 28 Ianuarie 2010

Băieţii de la Centrul Cultural din Carei se pregătesc să dea încă o lecţie dinozaurilor culturnici bugetofagi din Satu Mare: la solicitarea reputatului regizor David Esrig, în luna mai vor organiza un turneu naţional pentru trupa de teatru contemporan a acestuia, cu spectacole în câteva oraşe mari din ţară.

 

Detaliile au fost prezentate miercuri, în cadrul unei conferinţe susţinute de referentul Paul Sarvadi, care a vorbit şi în numele directorului Centrului Cultural, Bogdan Georgescu, absent din cauza unei boli de sezon (Fă-te bine, maestre, să le-arătăm noi lor)!

 

Se pare că fondatorul primei academii private de teatru din Germania, românul David Esrig, s-a simţit bine la Carei, la ultima ediţie a festivalului de teatru studenţesc SPOT, la care a fost invitat de onoare, şi s-a împrietenit în aşa măsură cu organizatorii încât are suficientă încredere în ei pentru a-i însărcina cu planificarea unei serii de spectacole la teatrele din Cluj, Târgu-Mureş, Timişoara şi Craiova.

 

Este cea mai importantă misiune de până acum a Centrului Cultural din Carei, deoarece, practic, responsabilii cu viaţa culturală a unui orăşel fără teatru pun în scenă în unele dintre cele mai mari teatre din ţară o piesă regizată de un artist cu reputaţie internaţională.

 

Piesa este o adaptare a poemului “Tatăl meu obosit” de Gellu Naum, iar Editura Humanitas s-a arătat deja interesată să publice în premieră în România un volum cu textul spectacolului, pe coperta interioară a acestuia urmând să fie menţionată şi contribuţia Centrului Cultural Carei.

 

“Eforturile din cei trei ani de când organizăm la Carei festivalul SPOT încep să-şi arate rezultatele, iar noi suntem onoraţi să colaborăm în acest proiect cu o personalitate cum este David Esrig şi suntem convinşi că vor urma şi alte colaborări asemănătoare” – a declarat Paul Sarvadi.

Tags: david esrig  teatru  turneu  national  
3525 vizite
Distribuie pe