Indiferent de opiniile personale pe care le avem despre el, personalitatea incontestabilă a jurnalismului sportiv și de investigații din ultimele decenii, Cătălin Tolontan, și-a luat rămas bun în stil de Mare Maestru de la Gazeta Sporturilor cu un articol în care face o paralelă surprinzătoare între ”echipa imposibil de făcut” a suporterilor olimpiști dintr-un orășel de provincie de la capăt de țară și echipa pe care a condus-o el la portdrapelul presei sportive din România.

În ultimul articol pe care-l scrie ca redactor-șef la Gazeta Sporturilor, deja doar în varianta online după ce din 1 noiembrie s-a pus capăt, brusc, apariției edițiilor tipărite, Cătălin Tolontan le aduce un adevărat omagiu unor glorii ale sportului românesc, fostul handbalist Bodi Rudolf și fostul stelist și component al echipei naționale de fotbal, Iosif Vigu, ajunși vecini de cartier în Satu Mare și prieteni pe vecie după ce s-au retras din activitatea competițională.

Tolo, cum îl știe o țară întreagă, scrie în ultimul său editorial despre efectele deciziei conducerii companiei de presă Ringier asupra unor adevărați iubitori ai sportului și ”dependenți” de o viață întreagă de ziarul fără de care nu s-a putut imagina viața sportivă din România de generații întregi, făcând o comparație măgulitoare între determinarea unora dintre ei, chiar și la vârste la care ar trebui să stea cuminți acasă în fața televizorului, acceptând soarta și regulile strâmbe ale lumii, și cea a propriei ”echipe improbabile” cu care s-a opus dispozițiilor ”venite de sus”, specifice presei aservite unor interese mai mult sau mai puțin dubioase.

Totul în pasaje pline de savoare în articol, pe care le publicăm mai jos, invitându-vă să citiți articolul întreg pe site-ul Gazetei Sporturilor:   

„Astăzi de dimineață a fost Iosif Vigu la mine”, zice Bódi Rudolf, într-o zi vântoasă, de final de noiembrie. În apartamentul din Satu Mare, bărbatul de 60 de ani, cu părul tuns castron și cărunt, se împunge cu degetele pe spate. Este reflexul celui cu ”spondiloză anchilozantă” și, adaugă el, cu ”insuficiență mitrală”. Sătmăreanul se recomandă seren prin suferințele sale, precum oamenii care ajung buni prieteni cu ceea ce, de vreme ce nu te dărâmă, te întărește. 

Pe Bódi, cu greu îl lasă spondiloza să iasă din casă. ”De dimineață, Meșterul a sunat la ușă.  Așa îi zic eu lui Vigu: Meștere. M-a întrebat: ”Ceva ziar”? La care eu: ”Ce ziar, nu ți-am zis că nu mai apare Gazeta?!”, se amuză Bódi.

Bódi a fost handbalist la Olimpia Satu Mare, iar vecinul său de cartier, Vigu, a fost fotbalist, mare fotbalist.

Ațos și înalt, numai fibră ca pe vremuri, Iosif Vigu, 77 de ani, este campionul care a luat trei titluri cu Steaua și a îmbrăcat de 22 tricoul echipei naționale. A fost primul fotbalist din România care atins pragul de 400 de meciuri în prima divizie.

Mai mic în sport decât Vigu, Bódi are însă un avantaj în duetul lor de microbiști: e abonat la Gazetă. Vigu trece zi de zi pe la Bódi, ca să sporovăiască și să facă ”Procesul etapei”, cum glumesc ei.

Meșterul ia și ziarul de la amicul său. I-l readuce pe după-amiază lui Bódi. Apoi, Gazeta traversează strada ”la un alt vecin, mare microb și el”.

”I-am zis poștașului că, dacă eu mor, să-i ducă ziarul lui Vigu, tot e plătit abonamentul până în decembrie”, se alintă Bódi. Între timp, pe 1 noiembrie, ediția tipărită a Gazetei s-a desființat. Bódi a sunat în redacție și, după câteva discuții, s-a legat ideea de a-și spune povestea.

În scurt timp, mă despart ca ziarist de Gazeta Sporturilor, după 20 de ani. A fost decizia patronatului. 4 decembrie e ultima zi de lucru. M-am gândit că povestea lui Bódi Rudolf, a lui Iosif Vigu și a improbabilei echipe fondate din nimic e una dintre posibilele încheieri.  

Sătmăreanul Bódi Rudolf citește Gazeta Sporturilor de 50 de ani. La început n-a fost plăcere, ci corvoadă. ”Eram elev în clasa a treia eram la o clasă maghiară, din zona veche a orașului Satu Mare. Tatăl meu, Iuliu, venise din Ungaria. Se căsătorise cu mama, Paraschiva. Ea era din Secuime. Nu-mi era ușor să învăț limba română”, își amintește Bódi. ”Tata și-a dat seama că aveam nevoie de ceva care să mă ajute, dar să mă atragă. Și m-a luat cu el ca să citesc Sportul, cum se numea pe atunci Gazeta”.

”Ca maghiar, eu am învățat limba română din Gazeta Sporturilor. Cu tata, umăr la umăr”. Tatăl a ghicit bine. Elevul Bódi a ajuns să aibă ”doar 9 și 10 la română”, asta dacă mediile nu s-au romanțat în timp.

„Tata mă luase pe stadion de la 4 ani, la un meci al Olimpiei Satu Mare. Prima oară, mi-au schimbat scutecele în tribună, mi-a povestit mama. Acum am ajuns cel mai bătrân fondator al Olimpiei Satu-Mare, echipa suporterilor, care a promovat în C”, spune Bódi.

”În urmă cu cinci ani, primăria a desființat-o pe Olimpia Satu Mare. Așa că am făcut-o noi, pe cea a suporterilor. După modelul lui Poli Timișoara, cu a cărei galerie suntem înfrățiți”. În jurul lui Bódi s-a culcușit un grup din diverse generații, inclusiv mulți tineri. O echipă imposibil de făcut s-a făcut. O voce marginală, dincolo de reflectoare. 

”Vigu mă mai ia peste picior, cu spiritul lui de glumă: cu cine jucați, măi? Cu echipe de comune, în C. Cu oricine, Meștere, jucăm cu oricine. Și îi aduc aminte meșterului Vigu că îi mai citesc uneori GSP - el nu le are cu internetul”, râde cu poftă Bódi Rudolf. ”Dar vreau să vă întreb și eu ceva, dacă nu vă supărați: ce se întâmplă la GSP?”.

Ca un răspuns adresat cititorului fidel de la margine de țară, Cătălin Tolontan prezintă în ultimul articol toate etapele, cu detalii, care au dus la situația actuală de la Gazeta Sporturilor, încheind însă cu speranța în tineretul care va duce mai departe valorile insuflate de generația sa.

”Pe mine m-au concediat direct, pe 1 noiembrie, odată cu poștașul care n-a mai sunat la Bódi și Vigu, în ziua opririi ediției tipărite a Gazetei Sporturilor” – își încheie Cătălin Tolontan ultimul articol din Gazeta Sporturilor.